luni, 29 noiembrie 2010
SUGESTIE PENTRU MOS CRACIUN - UN MINI LAPTOP ASUS PENTRU O DAMA MINIONA
Azi, o dată cu cea de-a 42-a probă, ia sfârşit a treia ediţie a “SuperBlog 2010”, concursul de creaţie deschis tuturor posesorilor de bloguri din România. Chiar dacă pentru mine a fost prima participare la un eveniment de o asemenea anvergură, aş fi ipocrit să nu recunosc că mi-aş fi dorit enorm de mult să câştig. Despre cauzele care m-au împiedecat să obţin mai mult decât un voucher de 100 dolari, voi scrie pe larg în ultimul post dedicat respectivului eveniment. Rămân aşadar cu regretul că am ratat posibilitatea de a-i face consoartei, de Moş Crăciun, un cadou pe măsură de la prestigioasa companie ASUS, cel mai generos sponsor al concursului. Dar nu e totul pierdut. Un ban deoparte am mai pus şi eu, iar la sfârşit de an mai vin şi primele, astfel că darul mult visat de soţie, un Mini Laptop se va afla, cu siguranţă, în sacul…moşului! Modelul, de culoare albă (foto) pentru care am optat deja, costă mai puţin de o mie de lei şi este “partenerul” ideal pentru călătoriile în interes de serviciu ale consoartei (o fiinţă minionă însă extrem de activă). Cântăreşte mai puţin de un kilogram şi reprezintă “instrumentul” ideal pentru a învăţa, a munci sau a te juca deopotrivă, pe parcursul unui scurt voiaj. Dispune de un procesor…bunicel (Intel Dothan), de o capacitate a hard-disk-ului de 16 GB şi de o viteză mai mult decât acceptabilă a aplicaţiilor, datorită memoriei RAM de 1024 MB (cu mult superioară PC-ului de la serviciu). Are un ecran lat de 8,9 inch, o cameră web de înaltă rezoluţie (1,3 megapixeli) şi o autonomie de lucru de 2,5 ore. În plus, dispune de 20 GB de stocare pentru sistemele de operare Windows® şi GNU Linux.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu