sâmbătă, 30 aprilie 2016

NU MAI SUNT STĂPÂNUL ADEVĂRULUI (VERDE ÎN FAȚĂ)!

Au trecut două luni de când tata a plecat fără să-mi spună măcar...ADIO! Știu însă că și-ar fi dorit să-mi spună mai mult decât atât, să mă pregătească pentru zilele în care el nu mai putea să mă atingă, să mă mângâie, să mă dojenească, ori să mă încurajeze. Timpul nu a mai avut răbdare cu el și l-a răpit, împreună cu o părticică din mine. Cel mai greu atunci când pierzi o persoana dragă este să-ți găsești resursele interioare pentru a merge mai departe, echilibrul pentru a nu te prăbuși, înțelepcunea pentru a învăța să trăiești fără acea persoană. Nici azi, după 60 de zile nu e foarte clar care dintre dureri a fost cea mai grea: șocul momentului, pierderea subită și ireparabilă sau durerea ascuțită, când încerci sa aduni cioburile si să refaci amintirile. Totul s-a întâmplat repede, fără niciun semn, fără nicio veste. Așa vine de obicei, moartea. Își ia tributul atunci când te aștepți mai puțin. Niciodată nu m-am considerat o ființă slabă, dar realizez că nici puternic nu sunt. Ori poate că nu mai sunt acea ființă pe care n-ar fi doborât-o nicio furtună.
Îmi aduc aminte că nu m-au putut încovoia nici măcar amenințările cu moartea primite pe acest blog, în urmă cu peste 4 ani și am mers mai departe. Atunci eram "stăpânul" adevărului. Azi, parcă nu mai sunt nici măcar propriul stăpân. Însă așa cum spunea poetul nepereche, Mihai Eminescu nu putem stăpâni adevărul, pentru că, de fapt, adevărul ne stăpânește. Așadar, pe cei aproape 16.000 de fani ai "Adevărului verde în față" îi anunț că de astăzi nu mai sunt "stăpânul" lui. Am decis să-i ofer unui bucureștean, Adrian Eftimie Bogdan, cu rădăcini adânci la Mediaș, dreptul de administrare excluivă a respectivului "brand" (printr-un contract de vânzare-cumpărare). Sunt convins că spiritul justițiar al adevărului nu va dispărea o dată cu acest "transfer" cu care am fost de acord după ce am constatat că pierderea tatălui meu a reprezentat o limită personală ireversibilă, imposibil de surmontat! Un Paști luminos și fericit tuturor celor care au iubit și iubesc...adevărul (verde în față)!!!

duminică, 17 aprilie 2016

INCREDIBIL - STRIP-TEASE LA POMPĂ, ÎN MEDIAȘ!

Conducătorii auto care își alimentează mașinile în stația Rompetrol (brand deținut cândva de magnatul petrolului, Dinu Patriciu) situată pe Șoseaua Sibiului din Mediaș, au rămas surprinși să constate că, de ceva vreme, plata carburantului se face într-un "modul" amplasat lateral, în respectiva incintă și nu în clădirea care tocmai a intrat într-un amplu proces de reamenajare și modernizare.
Scopul rebrandingului este unul de-a dreptul incredibil: se dorește amenajarea unui minihotel și a unui restaurant cu program de strip-tease. Potrivit angajaților respectivei stații de carburant, noua construcție va fi finalizată în circa un an de zile. Cei mai nemulțumiți de această situație par a fi polițiștii care își făcuseră un obicei de a bifa câteva ore din tura de noapte în stabilimentul cu pricina!!!

sâmbătă, 9 aprilie 2016

MORȚII CU MORȚII, IAR VIII CU...ORICINE ALTCINEVA, ÎN AFARĂ DE POLITICIENI!

O coincidență stranie a făcut ca slujba de comemorare a 40 de zile de la trecerea în neființă a tatălui meu să se suprapună cu lansarea oficială a primei candidaturi la fotoliul de primar al Mediașului, în persoana deputatului Gheorghe Roman, cel despre care se spune că ar avea cele mai mari șanse să conducă destinele urbei de pe Târnava Mare, în următorii 4 ani. Nu ascund faptul că mai mulți dintre cei invitați la parastas, cu deosebire vârstnici, membri ai Asociației Pensionarilor din Mediaș au stat în cumpănă până să se decidă la care dintre "evenimente" să ia parte. Până la urmă au ales parastasul pentru că, "tot de mâcare și băutură era vorba în ambele locuri" așa cum remarca un hâtru, fost coleg de serviciu al tatălui meu! "Morții cu morții, iar viii cu...oricine altcineva, în afară de politicieni", remarca același personaj simpatic. Și, într-adevăr, înclin să-i dau dreptate pentru că politicienii rămân o categorie socială constituită aproape fără excepție din oameni ipocriți, care urmăresc doar propriu interes, prosperitatea personală totul, evident, în disprețul legii și al bunului simț! Pentru astfel de indivizi nu există decât relațiile de castă, iar amicițiile sunt de cele mai multe ori false, de conjunctură. Și spun asta din proprie experiență după ce am constatat că absolut niciun politician local (mai nou sau mai vechi!) nu mi-au transmis condoleanțe și nici nu mi-au fost alături într-un moment de durere. E o dovadă a faptului că politicienii își apleacă urechea la problemele membrilor comunității doar o dată la patru ani, în campania electorală. În schimb mi-au fost mereu alături colegii de serviciu, lucru care mă bucură nespus de mult că fac parte dintr-un colectiv de oameni de toată isprava și cu un suflet mare. Și nici nu e de mirare, din moment ce reprezintă una dintre direcțiile din cadrul Primăriei Mediaș (cea de asistență socială) unde "materia primă" o constituie durerea, suferința și lipsurile semenilor. Încă o dată se confirmă zicala că "a fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare"!!!

duminică, 3 aprilie 2016

"TRIUMVIRAT" MEDIEȘEAN LA CLUBUL GAZ METAN?

Considerând că deja a trecut euforia demisiei de la clubul Gaz Metan Mediaș a veneticului Ioan Horoba, pe care "Adevărul verde în față" l-a criticat în mod constant, bazându-se de fiecare dată de argumente reale, de necombătut și nicidecum pe suspiciuni ori supoziții, a venit momentul să se ia rapid decizii în folosul echipei-fanion de fotbal de pe Târnava Mare, tocmai pentru a nu fi compromisă promovarea "alb-negrilor" în eșalonul de elită al fotbalului românesc. Personal consider că doar un "triumvirat" alcătuit din medieșenii Eugen Pârvulescu (președinte) - Iosif Biro (vicepreședinte/director general) - Cristian Pustai (antrenor) ar asigura climatul propice pentru performanță al clubului gazist. Toți cei trei nominalizați sunt persoane cu o situație materială foarte bună, spre deosebire de Ioan Horoba un "rupt în fund" (în urmă cu 7 ani), venit să se căpătuiască la Mediaș, alături de fiul său, cvasinecunoscutul impresar Horațiu George Horoba. În toată această "ecuație" nu trebuie exclus nici "patriotismul" local, cel care poate genera emulație și entuziasm, stări de spirit care au dispărut de pe teren și din tribune o dată cu instalarea "tiranului" bistrițean. Sunt ferm convins că triumviratul nominalizat este unul așteptat de medieșeni, fiind singurul în măsură să refacă atmosfera alterată, an de an, de unul dintre personajele sinistre ale fotbalului românesc Ioan Horoba, alături de "odiosul" Corin Emil Cindrea, un politician la fel de "penal" ca și vărul său, Ioan Cindrea!