sâmbătă, 19 septembrie 2009

SCOALA NATIONALA DE GAZ A DEVENIT DE...BUTAN


Noul an scolar a inceput la Medias, cu aceleasi griji si probleme atat in randul dacalilor cat si al elevilor. Unele cadre didactice au fost chiar hotarate sa boicoteze inceperea noului an de invatamant, nemultumite de salarii, iar elevii l-au si boicotat vreo cateva zile. Acestia din urma pentru ca nu au putut renunta brusc la Internet-Cafe dar nici la...cafelele imbunatatite, pregatite de barmanii dibaci din vecinatatea unitatilor scolare. Cand, in sfarsit, s-a reusit iesirea din respectiva "dilema", pentru alte cateva sute de liceeni a aparut o problema noua, deocamdata fara rezolvare. Este vorba de Scoala Nationala de Gaz, acolo unde nu mai este gaz. Primaria Medias care s-a gandit sa faca vacanta elevilor mai interesanta, organizand trei festivaluri in numai sase saptamani, s-a trezit brusc ca nu mai are bani pentru achitarea utilitatilor la unitatile de invatamant. Iar daca in unele cazuri s-au mai putut duce cu vorba furnizorii, la Scoala Nationala de Gaz, nu a mai fost posibil. Cu facturi restante la apa, energie electrica si gaz metan in suma totala de vreo 1, 2 miliarde de lei vechi, Scoala Nationala de Gaz a fost debransata de la reteaua de gaz, fiindu-i "confiscate" si contoarele. Reprezentantii municipalitatii sustin ca ar mai avea nevoie de cateva saptamani (pana cel tarziu in 15 octombrie) spre a aduna banii necesari platii facturilor restante. Conducerea liceului respectiv a si recurs deja la solutii de avarie, pentru a le putea asigura celor peste o suta de elevi care stau la internat si servesc masa la cantina, hrana si apa calda menajera. Au montat boilere electrice si au adus butelii cu "butan-gas" pentru prepararea hranei pe cele doua aragazuri pretabile sa functioneze si fara gaz metan. Hatrii, elevii n-au scapat ocazia de a face haz de necaz, raspandind prin oras vestea ca, din 15 septembrie, denumirea unitatii scolare de pe strada Metanului a fost schimbata din Scoala Nationala de Gaz in...Scoala Nationala de Butan sau de...propan!!!

vineri, 11 septembrie 2009

MINISTRUL VIDEANU A RATAT CHIOLHANUL DE LA MEDIAS


Dupa ce a dezmintit in mod public ideea lansata tot de ministerul de resort, aceea de "transfer" la Bucuresti a uneia dintre cele doua companii din domeniul gazifer care functioneaza la Medias, respectiv SNGN "Romgaz", ministrul Economiei Adriean Videanu era asteptat joi seara in "patria" gazului metan, pentru a participa la un chiolhan pe cinste, ca un preambul al "Zilei Gazistului" din 11 septembrie. Din motive necunoscute nici chiar de apropiati, ministrul s-a razgandit in ultimul moment sa mai vina la Medias, cu toate ca pentru petrecerea campeneasca in speta, fusesera pusi la bataie vreo 5.000 de euro. Chiar directorul general al SNGN "Romgaz" Medias, Marcel Piteiu s-a ocupat personal, ca un veritabil maestru de ceremonii, pentru ca totul sa fie pe placul ministrului. A fost chemata pana si o echipa de la "Luxten" pentru a schimba toate becurile arse de la stalpii de iluminat din perimetrul pensiunii. Un ansamblu folcloric din Blajel urma sa "asezoneze" cu muzica de petrecere mieii la protap, tocanita la ceaun, somonul si celelalte delicatese pregatite de maestri bucatari ai Hanului "Greweln". Acolo unde, departe de ochii iscoditori ai lumii s-a desfasurat, pana tarziu in noapte, dezmatul pe bani publici al "high-life"-ului companiei.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

CIOABA TRIMITE COCOSEI LA POARTA MADONNEI


Impresionat de speech-ul Madonnei rostit inaintea concertului sustinut de diva americana la Bucuresti, in legatura cu asa-zisa discriminare a rromilor de pretutindeni, autoproclamatul "rege international al rromilor" Florin Cioaba a decis sa sparga "pusculita" cu cocosei a Casei Regale, pentru a...turna o diploma de "merit" reginei pop. Diploma, ce va fi realizata din aur fin de 24 de karate, de catre maestri aurari ai etniei, va avea circa 100 de grame si va ajunge la poarta Madonnei, printr-un curier diplomatic al Ambasadei SUA la Bucuresti. "Regele" Cioaba a fost atat de impresinat de "prestatia" (extramuzicala) a divei, despre care spune ca "a sensibilizat mapamondul, asa cum nu a reusit inca nimeni pana in prezent", incat e foarte posibil ca, in curand, sa auzim ca Florin Cioaba a numit-o pe Madonna ambasador extraordinar si plenipotentiar al rromilor la...Mumbai. Ramane de vazut, acum, care vor fi replicile celorlalte doua inalte si tuciurii "fete" ale rromilor, mai exact imparatul (Iulian I) si presedintele (Bercea Mondialu').

vineri, 4 septembrie 2009

GAZ METAN MEDIAS A REFUZAT SA FIE "SPARRING-PARTNER" PENTRU O ECHIPA DE CHAMPIONS LEAGUE


Antrenorul echipei Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, a anuntat, vineri, ca formatia sa a declinat invitatia unei proaspete echipe de Champions League, Debrecen (Ungaria) de a sustine, in acest week-end, in care campionatul intern, in esalonul de elita al fotbalului romanesc este intrerupt, o partida amicala. "Am considerat ca distanta este prea mare, iar acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra echipei noastre, care peste o saptamana va intalni, pe teren propriu, pe Steaua Bucuresti. Asa ca mai bine vom disputa, sambata, un meci-scoala la Medias, coroborat cu mai multe antrenamente tari menite a-i mentine in forma pe toti componentii lotului". Probabil ca tehnicianul "alb-negrilor" nu a uitat de "isprava" elevilor sai, care in turneul de pregatire din aceasta vara, din Ungaria, au pierdut cu scorul de 1-0, in compania echipei secunde din Debrecen, echipa calificata dupa 14 ani in grupele Champions League. Dar de fapt unde nu a pierdut echipa Gaz Metan Medias pe terenuri straine, considerata de altfel a fi o "ciuca" a batailor...

joi, 3 septembrie 2009

A DEVENIT RONUL MONEDA NATIONALA?


Desi actiunea de denominare a monedei nationale s-a incheiat la data de 31 decembrie 2006, la mai mult de patru ani de la operatiunea inceputa in 1 iulie 2005, multi romani au ajuns sa creada ca, de la acea data, s-a schimbat si denumirea monedei nationale din leu in... ron! Utilizat, la inceput, mai mult scriptic, "ronul" a intrat deja adanc in "circuitul" lingvistic si comercial din Romania. Bancheri, finantisti sau simpli vanzatori vorbesc si in prezent doar de "roni" in tranzactiile cotidiene. O simpla privire aruncata, zilele acestea, prin vitrinele magazinelor din judetul Sibiu nu a facut altceva decat sa intareasca ideea ca, intr-adevar, ronul a devenit noua moneda nationala. Nimeni nu pare insa a se sesiza si a sanctiona, macar la nivel informational acest "tic" verbal, care incepe sa devina nu doar deranjant ci aberant. Desi, pana la urma, la cat de pricajit se dovedeste a fi leul national, poate ca e mai bine sa i se spuna...ron!

miercuri, 2 septembrie 2009

ANGAJATII DE LA ROMGAZ MEDIAS NU-SI VOR PIERDE PRIVILEGIILE

Cei aproximativ 6.000 de angajati din cadrul SNGN "Romgaz" Medias au intrat in panica, amenintand cu proteste de strada, dupa ce un proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului, care viza transferarea la Bucuresti a sediului respectivei companii din domeniul gazifer, a ajuns la urechile sindicatelor. In incercarea de a potoli spiritele, intreg staff-ul PD-L Medias, in frunte cu directorul general al SNGN "Romgaz" Medias, Marcel Piteiu, a sustinut miercuri o conferinta de presa. A fost pentru prima oara, cu acest prilej, cand PSD-ul, facut responsabil de "aceasta diversiune si zvonistica, lansata in perioada preelectorala, cu scopul de a obtine capital politic pentru Mircea Geoana" a fost catalogat drept "adversar politic" si nicidecum partener de guvernare. Declaratia presedintelui PD-L Medias, Florin Muntean a fost una menita a clarifica lucrurile: "Daca vreodata astfel de proiecte, care deocamdata sunt la stadiul de dezbatere publica se vor materializa, atunci, in mod instantaneu, intreaga conducere a PD-L Medias isi va da demisia". Cert este ca ramase printre putinele companii de stat puternice si profitabile din Romania, Romgaz si Transgaz Medias ar fi "vaci" numai bune de muls de catre guvernanti. Ramane de vazut cine va castiga pana la urma: Mediasul, un oras cu traditie in domeniul gazului metan, dar cu numai 55.000 de locuitori, sau Capitala, acolo unde se invarte "magiunul"! Deocamdata insa angajatii Romgaz Medias pot sta linistiti. Ei nu isi vor pierde nici locurile de munca si nici previlegiile materiale.

marți, 1 septembrie 2009

CORNELIU VADIM TUDOR CANDIDEAZA PESTE TOT



Incurajat de rezultatele obtinute de formatiunea sa politica la europarlamentare, presedintele PRM, eurodeputatul Corneliu Vadim Tudor, a decis ca poate...sa mai "traga" o data la prezidentiale. Asa ca, imediat ce s-a aflat despre stabilirea datei pentru scrutinul la cea mai inalta demnitate din stat (22 noiembrie), oamenii de la Medias ai tribunului s-au si mobilizat. Asa a aparut peste noapte, "aruncat" in spatele gratiilor sediului din strada George Enescu un "decalog", cu destule greseli de ortografie, numit "program anti-criza". Printre altele, PRM promite aici "asigurarea salariului minim, a pensiei minime si a ajutorului social la un nivel de 250 de euro lunar, respectiv a 100 de euro pentru alocatia lunara a fiecarui copil". Am mai auzit noi un alt sef de partid care vrea sa ajunga presedinte (Mircea Geoana) promitand cate 20.000 de euro fiecarui roman care va reveni sa munceasca in tara si nu in strainatate. Pana la urma totul s-a dovedit a nu fi fost decat o...gluma (proasta)! Asa ca, dupa ce si-a facut "datoria" electorala, Filiala PRM Medias anunta ritos ca "strange semnaturi pentru candidatura domnului Corneliu Vadim Tudor la presedintia tarii". Iar mai jos ni se spune ca C.V. Tudor (din pacate, cacofonia nu poate fi evitata) este " nationalist, patriot, extremist, singurul care mai poate salva Romania de la dezastrul in care a ajuns". Dar pe domnia-sa, oare il mai poate salva cineva?