vineri, 31 decembrie 2010

SUPERLATIVUL ANULUI 2010 - CLOPOTNITA UNEI BISERICI SIBIENE A AJUNS PRECUM TURNUL DIN PISA



Satul sibian Ruşi a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru turişti din întreaga lume, după ce s-a aflat că aici există cea mai înclinată clădire din România, ce poate rivaliza cu celebrul turn din Pisa. Este vorba despre clopotniţa Bisericii Evanghelice fortificate, construită pe o colină, cu două secole şi jumătate în urmă. „Din cauza alunecărilor de teren şi a faptului că nu s-a făcut absolut nimic pentru consolidarea acestuia, clădirea a început să se încline în fiecare an, începând cu 1950, cu câte un centimetru. Potrivit măsurătorilor făcute de specialişti, aceasta este efectiv cea mai înclinată clădire din România”, ne-a declarat Ecaterina Banciu, curatorul respectivei biserici. Femeia mai spune că „întrucât prezintă un risc eminent de prăbuşire, s-a luat decizia ca întregul ansamblu să poată fi vizitat doar de grupuri organizate de maxim 4-5 turişti. De asemenea liturghiile sunt oficiate de către un preot din reşedinţa de comună, Slimnic, doar cu prilejul sărbătorilor religioase importante, precum şi în luna august, atunci când are loc întâlnirea anuală a saşilor”.

miercuri, 29 decembrie 2010

O BUCATA DIN CRUCEA LUI IISUS HRISTOS FACE MINUNI LA PALTINIS



Staţiunea montană Păltiniş, din judeţul Sibiu, este renumită nu doar prin faptul că este situată la cea mai mare altitudine din ţară, ci şi pentru că, de curând, în schitul din localitate a fost adusă o bucată din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost donata schitului de Î.P.S. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a adus-o de la Poiana Marului, din judeţul Caras-Severin, acolo unde acesta a slujit ca episcop. În anul 2004, chiar de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, bucata de lemn a ajuns în România ca donaţie a preoţilor olandezi, după ce timp de 1.000 de ani a fost păstrată la Catedrala Sfântul Gertrudis, din Amsterdam. De când bucata de lemn a ajuns în judeţul Sibiu, Păltinişul a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioşii care vor să vadă minunile săvârşite. De acest lucru este încredinţat şi preotul Valeriu Sebastian Luca, parohul care slujeşte aici. El spune ca “ori de câte ori sunt decis să oficiez slujbe în aer liber, atunci cand vremea pare potrivnică, scot bucata afară din biserică şi imediat se face frumos”. Sute de credincioşi se strâng, duminică de duminică, la schitul din staţiunea Păltiniş pentru a participa la slujbele oficiate de preotul Valeriu Sebastian Luca., lăcaşul de cult devenind celebru din momentul în care a fost adusa aici respectiva bucată din crucea pe care se spune că a fost răstignit Iisus. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, este cea care ar fi descoperit Sfanta Cruce. În căutările ei, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic, mult timp. Într-un târziu, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus ca în spatele templului lui Venus se află îngropată Crucea. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpături, iar in scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au descoperit trei cruci, o scândura cu o inscripţie de pe vremea lui Pilat şi patru piroane. Următorul pas a fost să se determine care dintre cele trei era crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Patriarhul Macarie, prezent la căutări, vazând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând, pe fiecare dintre cele trei cruci. Când trupul celui mort a fost aşezat pe crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. De atunci, mai multe bucăţi din cruce au ajuns la Biserica Crucii din Ierusalim, iar multe alte fragmente au fost răspândite în întreaga lume.

marți, 28 decembrie 2010

CHIAR SI ANTIALCOOLICII POT FI "IMBATATI" DE CATRE POLITISTII SIBIENI!



Zilele trecute am trăit o experienţă inedită în sediul IPJ Sibiu, acolo unde am intrat complet treaz dar am ieşit “rupt” de beat fără a fi consumat nicio picătură de alcool. Inducerea alcoolemiei de până la 1,3 la mie este posibilă cu ajutorul unor ochelari donaţi de către colegii germani de breaslă din Badden-Wurtemberg, în scopul prevenirii infracţionalităţii pe şosele. Prin sistemul de lentile şi dioptrii de care dispun, cele trei perechi de ochelari intraţi în patrimoniul poliţiştilor sibieni, pot induce alcolemii variabile, de la 0,8 la mie la 1,3 la mie. Senzaţia pe care o “procură” ochelarii în speţă, atunci când sunt puşi la ochi, este similară stării de euforie conferită de aburii alcoolului. Practic, o ameţeală puternică, dar totuşi plăcută pune imediat stăpânire pe corp, pentru ca apoi să simţi, efectiv, pe lângă dublarea imaginilor şi felul în care îţi fuge pământul de sub picioare. Inspectorul-şef Ramona Vâlcea susţine că, de acum înainte, ochelarii vor fi testaţi de toţi candidaţii şcolilor de şoferi, înaintea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere, în scopul conştientizării pericolelor la care se expun aceştia atunci când şofează în stare de ebrietate.

luni, 27 decembrie 2010

GOALA, IN HOTELUL DE GHEATA DE LA BALEA LAC



Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac s-a deschis în ajunul Crăciunului pentru vizitatori. Turiştii care doresc să se bucure „la rece", de decor, trebuie să plătească un bilet de intrare a cărui valoare este de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii. Vizitarea obiectivului se poate face între orele 9 şi 17. Hotelul de Gheaţă este compus din 14 camere duble, unde amatorii de senzaţii tari pot înnopta pe paturile de gheaţă, înveliţi în saci de dormit rezistenţi la temperaturi extreme şi acoperiţi cu blănuri. Cazarea se poate face între orele 24 şi 8, preţul pentru o persoană fiind de 150 lei/noapte (300 lei/camera). De asemenea, hotelul va dispune de un restaurant, unde gurmanzii pot să servească cina. Meniul va fi unul special, spun organizatorii, compus din cinci feluri de mâncare, unele dintre acestea fiind servite pe platouri de gheaţă. Această experienţă culinară va costa 250 lei/persoană. Între orele 20 şi 24, Hotelul de Gheaţă funcţionează în regim de club, ambianţa muzicală urmând a fi asigurată de diverşi DJ. Ice Hotel a fost ridicat în acelaşi loc ca şi în anii anteriori, în imediata apropiere a Staţiei de Telecabină de la Bâlea Lac. Tema proiectului din acest sezon este „Ice Hotel- Light and Stones", iar fiecare cameră poartă numele unei pietre preţioase sau semipreţioase.
Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac va avea loc în cursul lunii ianuarie 2011, când vor fi finalizate şi ultimele lucrări de amenajare şi finisare şi va fi construită şi biserica de gheaţă. Până atunci însă, ineditul hotel poate găzdui tot felul de evenimente, startul fiind deja dat de fostul iepuraş Playboy Roxana Tănase, prezentatoare la “Goluri şi goale” care, ignorând temperaturile scăzute, a realizat aici, zilele trecute, un pictorial. Cu siguranţă că pe o asemenea temperatură, gândul i-a zburat la camasi dama elegante şi poate chiar la costume baie barbati.

CREDITORUL FRATELUI ELENEI CARSTEA NU ISI VA MAI VEDEA BANII IMPRUMUTATI IN 2006




În urmă cu patru ani, Profira Cârstea şi fiul acesteia Nicolae-Cristinel Cârstea, mama şi respectiv fratele divei Elena Cârstea au împrumutat de la un localnic, Vasile Haţegan (foto 2) suma de 25.500 de euro, pentru realizarea unei tranzacţii. Pentru că nu au putut sau nu au vrut să-şi plătească datoria, imobilul din Mediaş, situat pe strada Episcop Ioan Suciu nr. 15 (foto 1) la care co-proprietară este Elena Cârstea a fost scos la licitaţie. Creditorul, angajat la SNT “Transgaz” SA Mediaş ne-a declarat că “am fost coleg de serviciu cu fratele cântăreţei, care abia mult mai târziu am aflat că, în urmă cu câţiva ani făcuse puşcărie pentru înşelăciune. Eu însă am crezut tot timpul că familia artistei este una de bună credinţă. Aşa că atunci când Nick mi-a solicitat un împrumut pentru a scoate de sub ipotecă o vilă deţinută de acesta şi soţia lui în comuna Bistriţa Bârgăului, în scopul valorificării, nu am ezitat să-i sar imediat în ajutor. Am greşit că nu am verificat cele spuse de acesta. Imobilul din comuna bistriţeană era de multă vreme în stadiul de executare silită, în favoarea unei bănci. Mama şi fratele artistei m-au asigurat că-mi vor returna banii, pentru că dispun de terenuri la malul mării, de care ar fi fost interesat Gigi Becali. Chiar au acceptat să autentifice la notariat contractul de împrumut, punând drept gaj locuinţa cu cinci camere şi anexe din strada Episcop Ioan Suciu nr. 15. Pentru că nici după doi ani nu reuşisem să-mi recuperez banii, în august 2008 m-am adresat unui executor judecătoresc. Lucrurile au luat însă o turnură neaşteptată. Sora vitregă a cântăreţei, Valeria Ofelia Nica, avocat în oraşul Agnita, care şi-a reprezentat familia în procesul declanşat, s-a folosit de tot felul de chichiţe avocăţeşti, în încercarea de a întârzia sau chiar de a exonera de la plată pe debitori. Într-un final, imobilul cu pricina a fost scos la licitaţie, însă nu s-a prezentat niciun ofertant, cu toate că valoarea acestuia a fost diminuată de la 100.000 de euro iniţial, la numai 57.562,60 de euro. Profira s-a mutat la fiica sa din Agnita, iar în imobilul din Mediaş locuieşte acum doar fiul acesteia, Nicolae-Cristinel. El stă baricadat în casă, tocmai pentru a nu putea fi evacuat. Eu am rămas cu paguba, adică 25.500 de euro la care se adaugă încă 8.600 lei cheltuieli de judecată. Chiar dacă licitaţia va continua în fiecare lună, e cert că, în momentul de faţă nimeni nu cumpără case şi, cu atât mai puţin aflate în litigiu”, ne-a mai spus Vasile Haţegan. Vecinii debitorului spun că “într-adevăr, individul stă închis în casă, împreună cu cei patru copiii ai săi, proveniti din diverse căsătorii. Ultima sa soţie a plecat de mai mult timp la muncă, în Germania, iar el taie frunze la câini. Am aflat că le-au fost sistate până şi utilităţile, pentru neplată”. Haţegan susţine, de asemenea că “individul nu are niciun fel de scrupule, e capabil de orice. El a mai avut probleme cu jusţiţia şi nu o singură dată. E un tip periculos şi chiar regret că, în urmă cu patru ani, i-am botezat împreună cu încă un coleg de serviciu, cel de-al treilea copil al său, un băieţel pe care nici acum nu ştiu cum îl cheamă. Omul ăsta m-a adus într-o stare vecină cu depresia, am ajuns până acolo încât am distrus orice amintire, chiar legată de acel eveniment din 2006”. Tot ce a dorit să transmită Nicolae-Cristinel Cârstea (foto 3) binefăcătorului său a fost faptul că “Vasile Haţegan nu are să mai vadă de la mine niciun ban, iar tot ce i se întâmplă individului e pentru că mi-a sedus soţia, de care apoi am fost nevoit să divorţez”.

vineri, 24 decembrie 2010

MOS CRACIUN A FOST CHIAR SALVATORUL SIBIANULUI ARUNCAT LA GUNOI







Povestea băieţelului găsit în urmă cu aproape patru ani într-o ghenă de gunoi din Cisnădie, de Lucian Verbiceanu, un student localnic în vârstă de 32 de ani devine cu fiecare zi una extrem de emoţionantă. După ce au eşuat toate demersurile sibianului de a-l adopta pe bebeluşul care până la urmă a primit numele de botez al salvatorului său, Lucian Vinereanu (patronimic atribuit ad-hoc pentru că a fost găsit în seara de vineri 9 martie 2007), micuţul a ajuns în plasament la familia Cunţan, din Dobârca, un sat situat la 40 km de Sibiu. Deşi cuplul Daniel şi Maria Cunţan mai au două fiice (una studentă, iar cealaltă viitoare cadru didactic) precum şi o alta aflată tot în plasament, acesta a decis să-l adopte pe băieţel, care în prezent se numeşte Lucian Cunţan. După ce l-a revăzut prima oară la împlinirea vârstei de doi ani, Lucian Verbiceanu a fost joi, tot în premieră, Moş Crăciun pentru tizul salvat dintr-un morman de gunoaie, din vecinătatea locuinţei sale . Emoţionat până la lacrimi, Lucian Verbiceanu spune că “nu pot exprima în cuvinte, ceea am simţit din nou când, în locul bebeluşului plăpând de acum aproape patru ani, am regăsit un băieţel isteţ, sociabil şi plin de energie. E un sentiment pe care nu cred că l-am încercat vreodată în viaţă. Pentru că, deşi nu l-am născut efectiv, eu am fost cel care, într-un fel, i-am dat viaţă, l-am ajutat să trăiască. Tot restul vieţii am să păstrez legătura cu el şi-l voi sprijini să ajungă un intelectual”, susţine studentul salvator. Profund marcaţi de moment au fost şi părinţii micuţului. Fostă învăţătoare în sat, Maria Cunţan ne-a mărturisit că “lui Lucian n-am să-i ascund niciodată faptul că e un copil găsit şi adoptat. Chiar dacă, poate, va avea nevoie de consiliere psihologică, trebuie să afle de la noi, această veste. Ca atare, salvatorul acestuia va fi oricând binevenit la noi, mai ales că nici nu trebuie să mai fac ceva pentru a-i apropia. Ei chiar au devenit prieteni. Cine ştie, poate că vom fi chiar naşii de cununie ai lui Lucian Verbiceanu. Oricum trebuie spus că, nu m-aş fi crezut în stare ca, la 40 de ani, să am răbdarea necesară pentru a mai creşte un bebeluş. Dar m-am înşelat”, a încheiat femeia. Chiar dacă puţin mai ponderat, Daniel Cunţan ne-a declarat la rândul său că “într-o casă de fete, apariţia lui Lucian a fost ca o rază de soare care ne luminează viaţa. Cu toate că sufăr de discopatie, nu pot să-l las din braţe nici o clipă pe acest minunat dar de la Dumnezeu”, a încheiat sibianul care deţine o fermă în sat. Salvatorul bebeluşului aruncat la tomberonul de gunoi ne-a mai spus că “ lui Lucian, în calitate de Moş Crăciun i-am dus dulciuri, jucării şi un trening. Nu a fost însă atât de bucuros de daruri, pe cât a fost de fericit să mă revadă. M-a rugat să rămân peste noapte şi să mă joc cu el. M-a impresionat profund că nu m-a uitat în aproape doi ani de zile, cu toate că am mai vorbit amândoi la telefon. Dar faptul că am fost foarte ocupat cu studiile m-a împiedecat să mai trec pe la el şi să-l revăd. Mă bucur sincer că are parte de o familie adevărată la Dobârca şi nu de o mamă denaturată, aşa cum a fost femeia care l-a aruncat de îndată ce i-a dat viaţă”, ne-a mărturisit Lucian Verbiceanu.

REPREZENTANTII SPITALULUI SIBIAN SE LAUDA CA-I HRANESC LA GREU PE PACIENTI, DE SARBATORI



Într-un comunicat, însoţit de fotografii, remis mass-media şi semnat de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Raluca Puşcă se precizează faptul că “întreaga conducere a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu doreşte să fie şi în acest an, dificil din punct de vedere economic, alături de pacienţii care nu se pot bucura împreună cu familia de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Astfel, pentru cei peste 400 de pacienţi care se vor afla în spital de Crăciun şi în noaptea dintre ani, Serviciul de Preparare Hrană a pregătit un meniu special cu produse tradiţionale. Meniul comun va conţine următoarele preparate: supă de pui cu găluşte, ciorbă a la grec, sărmăluţe cu smântână, friptură de porc cu orez şi salată de sfeclă şi cozonac ca desert. Meniul pentru pacienţii cu regim special cuprinde supă cu fulgi de ou, sărmăluţe cu mămăliguţă şi smântână, tocăniţă de pui cu piure de cartofi şi portocale. Cu acestă ocazie, conducerea spitalului doreşte să transmită tuturor pacienţilor multă sănătate şi împliniri, iar Sărbatoarea Naşterii Domnului să aducă în sufletele sibienilor linişte sufletescă şi bucurii. Sărbători Fericite! La Mulţi Ani!”

miercuri, 22 decembrie 2010

O SIBIANCA SUSTINE CA A CONFECTIONAT BIJUTERII TUTUROR VIP-URILOR DIN ROMANIA





Bijutierul cel mai "tare" al României, Daniela Bozdog din Sibiu, care în cariera sa de 16 ani, spune că a avut parte doar de clienţi celebri, nu l-a putut „rata” nici pe şeful statului, Traian Băsescu. În vârstă de 47 ani, sibianca a creat adevărate opere de artă pentru casa regală şi cea imperială de la Sibiu (regele internaţional al rromilor Florin Cioabă şi respectiv împăratul Iulian Rădulescu), dar şi pentru Iuliana Marciuc şi Adrian Enache, Mirabela Dauer, Andreea Bănică, Andreea Esca, Monica Bârlădeanu, Emil Hurezeanu, Mădălin Voicu, Florin Călinescu şi încă mulţi alţii. Cu toţi clienţii celebri care i-au călcat pragul minuscului său atelier de bijuterie situat în buricul târgului, Daniela Bozdog a făcut fotografii cu care a tapetat unul dintre pereţii locaţiei. La loc de cinste stau şi cele cu preşedintele României şi soţia acestuia Maria, alături de care, în urmă cu trei ani a petrecut Revelionul la restaurantul „Împăratul Romanilor”. „Atunci l-am văzut pentru prima oară, în carne şi oase, pe Traian Băsescu. Am petrecut excelent noaptea de la cumpăna dintre ani alături de cuplul prezidenţial. Spre ziuă, aflând că acesta şi-a sărbătorit deja nunta de argint, în prezent având 33 ani de căsătorie, i-am propus să-i confecţionez nişte verighete mai speciale. Înconjurat de o armată de SPP-işti, Traian Băsescu şi şoţia, au venit la atelierul meu, pe care l-au numit boacăză, din cauză că nu are decât 4 m.p. şi le-am luat măsură. Verighetele sunt gata dar Traian Băsescu nu a ajuns încă să le ridice. Voi încerca, prin Valeriu Turcan, soţul deputatei PD-L de Sibiu, Raluca Turcan, cu care am fost coleg de facultate să-l convingem pe preşedinte să mai vină o dată la Sibiu. Mai ales că, din câte am înţeles, nici titlul de cetăţean de onoare al oraşului, acordat cu peste doi ani în urmă de primarul Johannis, nu şi l-a ridicat încă”, ne-a declarat în exclusivitate bijutierul VIP-urilor din România. Aceasta mai susţinea sus şi tare că „următorii pe listă au fost Iuliana Marciuc şi Adrian Enache cărora în această vară le-am confecţionat verighete Armani, cu două dungi laterale, din aur galben şi alb. Ambii au degete finuţe şi mi-au trebuit doar şapte grame de aur, preţul de piaţă al unei astfel de verighete fiind de circa 800 lei. Evident însă că acesta a fost cadoul meu”, ne-a mai spus sibianca. Chiar dacă nimeni nu contestă profesionalismul bijutierului din Sibiu, multă lume spune că, de fapt, Daniela Bozdog este o mitomană căreia îi place „să fie băgată în seamă şi să se fotografieze cu VIP-urile pe care le prinde”. Probabil că, într-un fel, au şi aceştia dreptate, din moment ce cuplul Enache-Marciuc nici măcar nu a anunţat-o pe Daniela Bozdog că s-a căsătorit...în Bulgaria! Nu-i exclus să aflăm că sibianca se ocupă şi de haine en gros şi poate chiar de confecţionarea unor haine bebe.

luni, 20 decembrie 2010

FIICA SECRETA A LUI VICTOR SOCACIU "VANEAZA" UN POST DE PSIHOLOG LA MEDIAS



Apariţie de-a dreptul neaşteptată, luni dupa amiază, pentru elevii Şcolii Generale nr. 7 din Mediaş: Alessia Ana-Maria Socaciu, fiica “secretă” din Sibiu a celebrului cântăreţ (actualmente deputat PSD) Victor Socaciu. Tânăra, în vârstă de 23 ani, proaspătă licenţiată în teologie ortodoxă, a venit la serbarea de Crăciun a elevilor de clasa a IV-a, unde alături de părinţii acestora a urmărit cu interes piesa prezentată de copii şi intitulată “Irozii”. Spre deosebire de ipostaza din această vară, unde apărea aproape goală pe contul său de Facebook, luni aceasta a fost cea mai îmbrăcată din rândul asistenţei (având inclusiv pe cap o bască roz-cenuşie). La finalul reprezentaţiei, Alessia Ana-Maria Socaciu a mărturisit că este interesată de obţinerea unui post de psiholog la o instituţie de învăţământ din Mediaş, iar la serbarea respectivă a participat în calitate de invitată a învăţătoarei Lucia Cândea, care este soţie de preot.

PRIMARIA MEDIAS, "INLANTUITA" CU O GHIRLANDA DE CARTEA RECORDURILOR


Un număr de 236 elevi ai Şcolii Generale nr. 4 din Mediaş care, în 230 de ore de muncă au realizat o ghirlandă cu zale din hârtie, demnă de Cartea Recordurilor (având lungimea de 600 metri) au venit luni dimineaţa în faţa primăriei pentru a ”înlănţui” clădirea administraţiei publice locale. Dacă anul trecut elevii coordonaţi de învăţătoarea şi prezentatoarea de emisiuni radiofonice, Tatiana Albu au realizat o ghirlandă de “numai” 500 m lungime cu care au împodobit propria şcoală, anul viitor se doreşte intrarea în Guiness Book, prin “construirea” unui lanţ de hârtie lung de un kilometru.

SPECTACOL SI ADRENALINA LA PRIMA EDITIE A WORLD SNOWBOARD DAY



24 de rideri s-au înscris la primul concurs prilejuit de Ziua Internaţională a Snowboardului şi organizat duminică la Arena Platoş, din Păltiniş, cea mai înaltă staţiune montană din România (1450 m). World Snowboard Day a fost sărbătorit în 38 de ţări şi în peste 160 de resorturi din întreaga lume, din Africa de Sud în Japonia şi din Chile în Ucraina. Este pentru prima dată când World Snowboard Day se sărbătoreşte şi în România. Cei 24 de concurenţi înscrişi la start au trecut prin trei probe, una mai spectaculoasă ca cealaltă. Pe wall, un perete din lemn înalt de aproape trei metri, riderii au făcut minuni de echilibristică, reuşind elemente extrem de spectaculoase. Îndemânarea le-a fost testată la maxim pe pipe, o construcţie din lemn şi metal, îngustă de câţiva centimetri, unde pe lângă echilibru e nevoie şi de foarte multă îndemânare, în special la aterizare, combinată de cei mai mulţi rideri cu elemente acrobatice. Însă cel mai spectaculos obstacol a fost kicker-ul, savurat la maxim de zecile de spectatori veniţi să vadă primul concurs de freestyle la Arena Platoş. Cu sărituri acrobatice, rostogoliri în aer, aterizări spectaculoase, tinerii snowboarderi au smuls ropote de aplauze la fiecare execuţie. După sesiunea de calificări, în finală au intrat 10 rideri, împărţiţi pe două categorii. În total, cinci dintre ei au fost premiaţi pentru evoluţiile spectaculoase.
Snowboard:
Locul I: Vlad Voinescu
Locul II: Andrei Verza
Locul III: Mircea Lungu
Schi:
Locul I: Ştefan Mirescu
Cel mai tânăr participant a fost fiul organizatorului competiţiei, Santiago Freinademetz (10 ani). Câştigătorul clasei snowboard a fost premiat cu 100 de euro, restul concurenţilor primind drept premii ski-pass-uri la Arena Platoş şi cazare la pensiunea Perla Păltinişului. După baia de şampanie, concurenţii şi publicul au avut ocazia să vizioneze un documentar despre snowboard. Seara s-a încheiat cu o petrecere în apres-schi-ul resortului, unde au curs litri de vin fiert şi bună dispoziţie.

duminică, 19 decembrie 2010

MASINILE DE CARTON ALE POLITIEI NU AU REDUS ACCIDENTELE PE DRUMURILE SIBIENE



Iniţiativa din urmă cu doi ani şi jumătate – unică în ţară – a poliţiei sibiene de a monta machete ale maşinilor cu girofar pe “tronsoanele morţii” din judeţul Sibiu, în scopul reducerii evenimentelor rutiere nu a avut efectul scontat. Reprezentanţii Poliţie Rutiere Sibiu recunosc faptul că măsura pe care au “adoptat-o” în iulie 2008, de la colegii elveţieni, aceea de a amplasa Logan-uri din carton, în mărime naturală pe DN 1 şi DN 7 (în localităţile Bradu, Mohu, Veştem, Sălişte şi respectiv Boiţa) nu au dus la diminuarea accidentelor de circulaţie cu consecinţe grave. Anterior acestei măsuri, poliţiştii rutierişti din Sibiu amplasaseră – la intrarea în localităţile menţionate – autoturisme distruse în accidente de circulaţie, însă efectul a fost, de asemenea unul sub aşteptări. Maşinile de carton au fost, rând pe rând deteriorate, iar cele “veritabile” au fost dezmembrate şi duse la fier vechi de cei nevoiaşi.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

GAZ METAN MEDIAS, CAMPIOANA DE TOAMNA LA BASCHET MASCULIN


Echipa de pe Târnava Mare este liderul de toamnă al Campionatului Naţional de Baschet Masculin, după ce sâmbătă seara, în faţa propriilor suporteri, aceasta a reuşit să tranşeze în favoarea sa, derby-ul cu CSU Asesoft Ploieşti. Meciul, contând pentru ultima etapă a turului din sezonul regulat, a durat mai mult de două ore şi jumătate, fiind nevoie de disputarea a două reprize de prelungiri pentru stabilirea învingătoarei. Victorioasă a fost echipa pregătită de Bruno Soce (foto, în dreapta jos) şi Ovidiu Teleabă, care a câştigat cu scorul de 120-118, o partidă extrem de palpitanta, ce a avut zece jucători descalificaţi (câte cinci de fiecare parte) pentru acumularea a cinci greşeli personale. MVP-ul partidei a fost americanul gaziştilor, Jarett Howell, care a înscris 31 de puncte.

CEL MAI SCUMP TABLOU VANDUT VREODATA IN ROMANIA NU-I MAI APARTINE LUI VESCAN


Toată protipendada Sibiului şi a Mediaşului (vreo 400 de persoane în total, între care fostul şi actualul şef al Poliţiei Municipale, Vasile Popescu – foto – respectiv Dorin Rău) a ţinut să fie prezentă la prima licitaţie de opere de artă organizată în sistem duplex la Sibiu şi Bucureşti, cu tranzacţii de aproape 1,3 milioane de euro. Sibienii au reuşit să-şi adjudece doar “firimiturile” adică loturi cu preţuri cuprinse între 3.500 şi 30.000 de euro. Într-un final apoteotic, a fost licitată vedeta “balului”, semnată de Nicolae Grigorescu şi intitulată “Păstoriţa”, care a fost adjudecată la mare luptă tot de un bucureştean, care a plătit 175.000 de euro. Este, efectiv, cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată în România, cu 20.000 de euro mai mult decât “Car cu boi”, pânză semnată de acelaşi pictor şi cumpărată cu aproape două luni în urmă de omul de afaceri medieşean Mircea Vescan.

vineri, 17 decembrie 2010

DIRECTORUL GENERAL AL "ROMGAZ" MEDIAS: "NU AVEM SALARII MARI CI NORMALE"


Marcel Adrian Piteiu, directorul general al SNGN “Romgaz” SA Mediaş a susţinut, vineri dimineaţa, o ultimă conferinţă de presă, în acest an, prilej cu care s-a arătat extrem de deranjat de faptul că angajaţii respectivei companii din domeniul gazifer sunt prezentaţi “drept nişte oi negre, cu salarii enorme. Salariile noastre nu sunt deloc mari ci doar normale. În plus trebuie ştiut că angajaţii cu salarii de peste 8.000 lei, îşi donează o parte din venit pentru tot felul de proiecte sociale sau umanitare. Doar în ultimele şase luni s-au strâns în acest fel peste 500.000 de euro. De asemenea, Romgaz a donat, zilele trecute bugetului de stat suma de 400 milioane de lei”.

DIN POSTURA DE PROCUROR, "MEZINA" REVOLUTIEI SPERA SA AFLE CINE I-A UCIS MATUSA, IN 1989





Mai puţin de patru ani. Atât avea Isabela Cristina Dârlescu în toiul evenimentelor din decembrie '89. Atunci când schijele unei rafale de mitralieră, trase din elicopter, au fost pe punctul de a-i secera viaţa. În schimb, Daniela Dârlescu (22 ani), mătuşa acesteia, a plătit suprema jertfă pentru “neimplicarea” sa în Revoluţia de acum 21 ani, de la Sibiu. Amândouă au fost lovite de gloanţe, în apartamentul rudelor din strada Negoveanu, în timp ce urmăreau la televizor desfăşurarea evenimentelor din acele zile fierbinţi. Era în 23 decembrie 1989, în jurul prânzului, atunci când o detunătură însoţită de fum a răzbătut din duşumeaua familiei Răduţiu. În clipa următoare Daniela şi Isabela pline de sânge s-au prăbuşit de pe canapea. Amândouă erau conştiente, până în clipa în care au ajuns la spital. Mătuşa copilei de numai trei ani şi opt luni, a murit puţin mai târziu pe masa de operaţie. Nicolae Dârlescu (51 ani), tatăl celui mai tânar Erou al Revoluţiei române ne-a declarat că "dacă am fi rămas atunci în apartamentul nostru din strada Fântanele nu s-ar fi întâmplat nimic. Am ales însă să mergem la socri, în strada Negoveanu, pentru că locuinţa noastra era situată în vecinătatea unei unităţi militare de Securitate si ne era teamă de...gloanţe. Până la urmă tocmai de gloanţele ricoşate din pardoseală au fost lovite fiica şi sora mea. O singură lovitură în apropierea urechii stângi s-a dovedit a fi fatală pentru Daniela. Isabela a fost rănită în mai multe locuri, una dintre schije oprindu-se la doar un centimetru distanţă de artera carotidă ", susţine sibianul. Isabela Dârlescu are acum 24 de ani. A absolvit în acest an Facultatea de Drept şi, din postura de viitor procuror doreşte încă să afle adevărul despre nebuloasa acelor zile. Despre tot ce s-a petrecut atunci, nu-şi mai aminteşte însă mare lucru. În schimb spune că " nu am uitat nicio clipă durerea cumplită suferită un an mai târziu atunci când o piatră aruncată de un coleg de joacă a dus la deschiderea operaţiei de la gât, fiind apoi cusută pe viu la spital ". Legat de faptul că este cel mai tânăr Erou al Revolutiei, Isabela susţine că şi-a atras destule ironii din partea colegilor de şcoală. " Şi chiar nu ai nicio fotografie umblând cu mitraliera pe stradă la nici patru ani? ", au tachinat-o ani în şir, aceştia. " Oricum, sunt o fire căreia îi place să se implice în viaţa societăţii. În liceu organizam diverse acţiuni caritabile şi chiar dacă nu sunt o justiţiară, probabil că în subconştientul meu a încolţit de mult ideea de a face dreptate într-o lume de multe ori strâmbă ", ne-a mărturisit Isabela. În privinţa viitorului său profesional Isabela Cristina Dârlescu spune că “personal nu mă văd decât în postura de procuror conştiincios şi devotat meseriei care mereu va încerca să afle cine i-a ucis în 1989, mătuşa”. Ba chiar visează să acceadă în cea mai înaltă funcţie, aceea de procuror general al României, demnitate pe care în prezent o ocupă tot o sibiancă, Laura Codruţa Kovesi.

joi, 16 decembrie 2010

HOTELUL DE GHEATA DE LA BALEA LAC, INCHIRIAT DE ENGLEZI PENTRU CRACIUN SI REVELION




Vremea deosebit de friguroasă şi cantitatea mare de zăpadă cazută în ultimele zile au dat un imbold deosebit echipei de muncitori ce lucrează pentru construirea noului Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac.
Lucrările se desfăşoară în ritm normal, mare parte din întârzierea provocată de condiţiile meteorologice nepotrivite pentru acest demers (temperaturi foarte calde, lipsa gheţii şi a zăpezii) înregistrate în prima decadă a acestei luni, a fost recuperată, astfel că, în scurt timp, turiştii se vor putea bucura de unicul Ice Hotel din sud estul Europei.
SC Klingeis Consulting SRL, societatea ce deţine Proiectul de Marketing Turistic „Ice Hotel- Bâlea Lac”, informează că, aşa cum a fost planificat încă de la începutul acestui demers, Ice Hotel 2011 va fi deschis pentru vizitare în ajunul Crăciunului 2010, urmând ca inaugurarea sa oficială să fie organizată, în cadrul unui eveniment de amploare, la finalul tuturor lucrărilor şi finisajelor, în cursul lunii ianuarie 2011.
Tot cu prilejul deschiderii din Ajunul Crăciunului, la Bâlea Lac vor sosi şi primii turişti ce se vor caza la Ice Hotel. La fel ca şi anii trecuţi, primii temerari ce vor încerca senzaţia unui pui de somn în camerele Ice Hotel sunt străini, probabil englezi, clienţi ai agenţiei de turism Untravelled Paths (Londra), partener mai vechi al iniţiatorilor Proiectului”Ice Hotel- Bâlea Lac”. Agenţia londoneză a rezervat întregul Hotel de Gheaţă atât pentru Crăciunul 2010, cât şi pentru noaptea de Revelion 2010-2011. Cei mai puţin aventuroşi, care prefreră să doarmă „la cald”, au la dispoziţie camerele primitoare oferite de Cabana Bâlea Lac, unde mai exista încă locuri pentru cei care doresc sa petreaca sarbatorile de iarna intr-o atmosferă de poveste. Meniul pregătit cu acest prilej va fi unul deosebit, printre preparatele ce vor fi servite fiind şi: friptură de gâscă, medalion de vânat şi salată de portocale cu miere.

40 DE CONCURENTI LA WORLD SNOWBOARD DAY DE LA PALTINIS


Duminică, 19 decembrie, se va serba pentru prima dată în România Ziua Internaţională a Snowboardului. World Snowboard Day se celebrează în fiecare an, în mai multe ţări din lume, în peste 130 de resorturi de schi şi snowboard. Resortul Arena Platoş, situat în Poiana Poplăcii, la 1 kilometru de intrarea în staţiunea Păltiniş este prima staţiune dedicată sporturilor de iarnă care sărbătoreşte World Snowboard Day. Evenimentul va avea loc în ultima zi a acestei săptămâni, cu începere de la ora 9, când se vor face înscrierile. Programul zilei cuprinde un concurs de freestyle, demonstraţii acrobatice şi vizionarea unui documentar despre snowboard. Ziua se încheie cu un party în apres-schiul resortului. Competiţia se va desfăşura în fun-parcul Arena Platoş şi va începe la ora 11:30 cu sesiunile de calificări, finalele fiind programate la ora 14:00. Concurenţii prezenţi sunt scutiţi de taxa de participare. „Deja avem peste 40 de concurenţi din toată ţara, din Cluj, Bucureşti, Braşov, Bihor şi Sibiu care şi-au anunţat prezenţa la start pentru concursul de duminică. Sperăm ca prin organizarea evenimentelor de acest gen şi mai ales prin construirea unui fun-park permanent să ajutăm la popularizarea acestui sport extrem, nu foarte practicat în România, şi să le oferim ocazia riderilor să îşi dezvolte măiestria pe pârtii special amenajate pentru ei”, spune Martin Freinademetz, organizatorul competiţiei. Acesta este primul eveniment organizat de Xventure Offroad România în sezonul de iarnă. Deşi pârtiile nu vor fi deschise duminică, organizatorii aşteaptă un număr mare de spectatori la acest eveniment inedit. Prima pârtie se va deschide publicului săptămâna viitoare, înainte de Crăciun.

ERIC DE LA GAZ METAN = BUD + BATIN DE LA CFR ?

Cristian Pustai, cel mai în vogă antrenor de fotbal în momentul de faţă, potrivit anchetelor iniţiate de către ziarele de specialitate, a susţinut joi dimineaţa ultima conferinţă de presă din acest an, prilej cu care a făcut şi un bilanţ al celui mai bun sezon din istoria de peste şase decenii a echipei Gaz Metan Mediaş. Pe lângă lucruri deja cunoscute, antrenorul principal al “alb-negrilor” a vorbit şi despre unele “culise” ale transferurilor pregătite în această pauză competiţională. În privinţa achiziţiilor, Pustai a declarat că, are în vedere transferul a doi atacanţi (fie români, fie străini), cu condiţia ca aceştia să fi evoluat constant la echipele lor de club. “Peste tot, regula e ca în iarnă să fie transferaţi doar jucători cu meciuri în picioare, care se pot adapta mai uşor cerinţelor impuse de antrenori. Am nevoie de doi atacanţi având în vedere că doi dintre actualii jucători din avanposturi, Liţu şi Aganovic nu au punctat decât de două ori în acest sezon”. Legat de plecarea vedetei braziliene a echipei-fanion de pe Târnava Mare, Eric de Oliveira Pereira, “tehnicianul” gazist a recunoscut că “au existat ceva discuţii cu cei de la CFR Cluj-Napoca, însă ele nu s-au concretizat. La fel s-a vorbit şi de interesul lui Poli Timişoara pentru Alex Muntean, însă nici in acest caz nu a fost depăşit stadiul tatonărilor . E cert că un eventual transfer nu se va perfecta înaintea datei de 10-15 ianuarie, respectiv dupa revenirea din vacanţă a jucătorilor”. Cristi Pustai ia în calcul o revenire (sub formă de împrumut) a lui Bud la echipa care practic l-a lansat la campioana “en-titre”, acesta putând face tandem în atac cu vărul său, Paul Batin (care a devenit liber de contract, după plecarea de la CFR). “Am avut discuţii cu Bud şi chiar l-am sfătuit să revină la Mediaş, pentru că, din moment ce nu joci etape la rând la echipa la care eşti legitimat, e clar că îţi pierzi randamentul şi chiar valoarea de fotbalist”, a mai spus Pustai.

miercuri, 15 decembrie 2010

CAINELE POLITIST DIN SIBIU A DEVENIT...REVISTA


La sediul Centrului Chinologic Sibiu a fost lansat miercuri, 15 decembrie 2010, primul număr al Revistei „Câinele Poliţist”, publicaţie trimestrială, destinată în special conductorilor câinilor de serviciu din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi iubitorilor de câini în general. Iniţiativa aparţine unui colectiv al Centrului Chinologic Sibiu, care a materializat ideea de a exista şi în Poliţia Română o publicaţie de profil, aşa cum se întâmplă în poliţiile tuturor statelor lumii. Menirea revistei este să consolideze legăturile dintre specialiştii în domeniu, iar pentru iubitorii de animale să ofere informaţii preţioase privind dresajul câinilor. Revista poate fi accesată în format electronic pe pagina de Internet a Centrului Chinologic Sibiu la Rubrica „Revista Câinele Poliţist”. Indiferent de postură, toate exemplarele canine sunt atrase de royal canin starter pentru că, fără îndoială, este cea mai bună mancare royal canin.

MOS CRACIUN DIN BLOGOSFERA VINE LA SIBIU



25 de copii defavorizaţi aflaţi în grija ARAPAMESU vor avea un motiv de bucurie, de sărbatori. Moş Crăciun nu i-a uitat şi va veni cu sacul plin de cadouri pentru a aduce un strop de bucurie micuţilor. Iar cum Moş Crăciun ţine pasul cu tehnologia, el va fi asistat de 25 de bloggeri-elfi, care au lucrat timp de două săptămâni diverse meserii pentru a strânge fondurile necesare susţinerii acestei campanii umanitare. Ideea Organizaţiei Naţionale a Bloggerilor din România s-a transformat în realitate în momentul în care 25 de bloggeri din Sibiu şi Mediaş au decis să pună umărul pentru a lumina măcar pentru câteva minute Crăciunul unor copii care n-au avut foarte multe şanse în viaţă. Fiecare dintre cei 25 de bloggeri a practicat câte o meserie, în majoritatea cazurilor alta decât cea pe care o fac în fiecare zi. Funcţionarii s-au transformat în taximetrişti, jurnaliştii în barmani, designerii în zugravi iar lista poate continua. Ţinta, 50 de lei adunaţi pentru o zi de lucru, a fost depăşită de foarte mulţi dintre ei. Alături de banii adunaţi de bloggeri, mai mulţi sponsori au sprijinit această inedită campanie. Cei 25 de copii vor primi cadourile pe care Moşul le va aduce cu sprijinul bloggerilor-elfi în cadrul unui mini-spectacol ce va fi organizat vineri, 17 decembrie, la magazinul Carrefour din Sibiu. Copiii vor putea asculta un concert de colinde susţinut de Corul Facultăţii de Teologie şi îl vor cunoaşte pe Moş Crăciun.

JOHANNIS NU PREA MAI ESTE "INGHITIT" DE NIMENI!




Cel mai vehiculat nume pentru preluarea, cu exact un an în urmă, a postului de premier al României, în speţă al primarului Sibiului, Klaus Werner Johannis, nu-i mai încântă, azi, nici chiar pe gurmanzi, cu toate că acesta se regăseşte în rândul specialităţilor culinare din judeţ. Astfel, dacă anul trecut, Liviu Durdun, proprietarul pensiunii agroturistice din Cisnădioara, cel a avut ideea de a “boteza” specialitatea casei cu numele edilului-şef al fostei Capitale Culturale Europene, susţinea că nu a existat zi în cei şase ani de când se serveşte respectiva specialitate, la preţul de 40 de lei porţia, să nu fie comandată de cineva, acum ea riscă să fie scoasă din meniu. Iar asta pentru că primarul Sibiului – cel care a fost realmente încântat de iniţiativa în speţă – nu-i mai oferă aproape nimănui satisfacţia de a fi mâncat, nici măcar celor ce nu îl…înghit, în primul rând din cauza preţului, deloc unul de criză. Bucătarul şef al stabilimentului din Cisnădioara, Ion Simion susţine că “Johannis se prepară în maxim 20 de minute. Conţine piept de pui mărunţit, legume, fructe, sos alb, o clătită simplă şi încă una cu stafide”.

"ADEVĂRUL VERDE ÎN FAȚĂ", PREMIAT DUPĂ CINCI LUNI DE VIAȚĂ!


Cu toate că, la final de an, se obişnuieşte să se facă tot felul de bilanţuri, doar întâmplarea a făcut ca obţinerea, în aceste zile, a întâiului premiu adevărat pentru blogul de faţă, să mă determine la un astfel de demers. Deşi creat de…23 august (2009), însă relansat, din motive independente de voinţa mea, abia un an mai târziu (în iulie 2010), “Adevărul verde în faţă” a reuşit, după numai cinci luni de viaţă, să “meargă” pe propriile picioare. Mai întâi a fost recunoaşterea locală (locul al II-lea la cea de-a doua ediţie a Mediaş Blog Awards) pentru ca, la numai două luni distanţă, să urmeze şi o alta naţională. Participarea la cea de-a treia ediţie a concursului “SuperBlog” s-a încheiat, aşadar, cu obţinerea unui premiu (respectiv a unui voucher) în valoare de 328,6 lei. Nu doar cei peste 12.000 de vizitatori (la un număr dublu de pagini afişate) ci şi diversele solicitări de parteneriat înregistrate în ultimele cinci luni, reprezintă primele argumente că “Adevărul verde în faţă” tinde să devină un brand, nu neaparat în Mediaş căci, se ştie, “nimeni nu e profet în ţara lui”.