vineri, 31 decembrie 2010

SUPERLATIVUL ANULUI 2010 - CLOPOTNITA UNEI BISERICI SIBIENE A AJUNS PRECUM TURNUL DIN PISA



Satul sibian Ruşi a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru turişti din întreaga lume, după ce s-a aflat că aici există cea mai înclinată clădire din România, ce poate rivaliza cu celebrul turn din Pisa. Este vorba despre clopotniţa Bisericii Evanghelice fortificate, construită pe o colină, cu două secole şi jumătate în urmă. „Din cauza alunecărilor de teren şi a faptului că nu s-a făcut absolut nimic pentru consolidarea acestuia, clădirea a început să se încline în fiecare an, începând cu 1950, cu câte un centimetru. Potrivit măsurătorilor făcute de specialişti, aceasta este efectiv cea mai înclinată clădire din România”, ne-a declarat Ecaterina Banciu, curatorul respectivei biserici. Femeia mai spune că „întrucât prezintă un risc eminent de prăbuşire, s-a luat decizia ca întregul ansamblu să poată fi vizitat doar de grupuri organizate de maxim 4-5 turişti. De asemenea liturghiile sunt oficiate de către un preot din reşedinţa de comună, Slimnic, doar cu prilejul sărbătorilor religioase importante, precum şi în luna august, atunci când are loc întâlnirea anuală a saşilor”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu