duminică, 25 ianuarie 2015
EXCLUSIVITATE - LA MEDIAŞ VA FUNCŢIONA O POLICLINICĂ PRIVATĂ, CU SERVICIU DE AMBULANŢĂ ŞI DE URGENŢĂ
Doctorul Marin Trifa din Mediaş, patronul reţelei de farmacii "Alexfarm", şi-a făurit un renume în branşa sa, fiind considerat, realmente, un deschizător de drumuri. Omul care, de ani de zile, prepară după reţete proprii, naturiste, pomezi de-a dreptul miraculoase, precum şi cel care acordă bolnavilor medicamente, cu plata în rate, a decis să deschidă în cartierul Vitrometan o policlinică unică în municipiul de pe Târnava Mare. În fapt, acesta este primul pas spre realizarea primului spital privat din Mediaş, o alternativă benefică şi necesară la sistemul de sănătate bugetar, unul cvasifalimentar!!! Administratorul blogului "Adevărul verde în faţă" a avut privilegiu de a vedea şi de a "inspecta" în premieră respectivul aşezământ (colaj foto), situat pe strada Iacob Pisso şi care - cel mai probabil - va fi inaugurat în jurul datei de 1 martie. "Suntem în faza preliminară de evaluare de către Casa de Sănătate a policlinicii care, va dispune de o farmacie, de cabinete pentru investigaţii medicale şi tratament, de serviciu de ambulanţă precum şi de urgenţă. Pe această cale aş dori să fac şi un anunţ, adresat medicilor de familie: doctorii care vor să exercite actul medical într-un spaţiu modern o pot face aici, fără niciun fel de obligaţii de natură materială, respectiv fără plata vreunei chirii ori a utilităţilor. Policlinica dispune de mai multe cabinete de specialitate, de o sală spaţioasă de aşteptare precum şi de două ambulanţe, aduse din Italia", a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul verde în faţă", Marin Trifa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Buna ziua,sunt kinetoterapeut Doina Suciu si as dori sa iau legatura cu dumneavoastra,ptr colaborare...va rog sa-mi lasati un nr de telefon la adresa de mail suciudoina68@yahoo.com,sau la nr de telefon 0724251434...va multumesc.
RăspundețiȘtergereasistenta pediatra, 30 de ani vechime ,se fac angajari? unde depun CV ul??
RăspundețiȘtergerePoate faceti si un parteneriat cu MedLife si nu vom mai fi nevoiti sa ne deplasam la Sibiu,cei care avem o astfel de Asigurare Privata
RăspundețiȘtergereFaceti si angajari asistente fara experienta
RăspundețiȘtergereO initiativa foarte buna!Felicitari domnule Trifa!
RăspundețiȘtergereFelicitari!
RăspundețiȘtergereDeocamdata nu se fac angajari,urmeaza sa se anunte momentul in care se vor face angajarile.
RăspundețiȘtergereDOMNULE TRIFA VA FII ORTOPEDIE SI NEUROCHIRURGIE .
RăspundețiȘtergereAsistenta pediatra, cu experienta. As dori sa aflu mai multe detalii despre angajari.
RăspundețiȘtergereSi au vidut prafuri de talc cu caramida ,si apa chioara , la oameni bolnavi de cancer . A luat banii , bucurindu-se de nenorocirile altora .
RăspundețiȘtergereai vazut si tu ceva la televizor si generalizezi idiotule sau idioata ce dracu esti .
ȘtergereCINE-I VRACI???????????????
RăspundețiȘtergere