UN SIBIAN S-A SPECIALIZAT ÎN RECUPERAREA CADAVRELOR ÎNECAŢILOR

Alexandru Kelemen, un sibian care a lucrat zeci de ani la “Apă-Canal”, în prezent fiind pensionar, este considerat cel mai “tare” recuperator de cadavre din România, ale persoanelor înecate. În vârstă de 63 de ani, “Şoni”, aşa cum îi spun apropiaţii sibianului, a scos până acum din adâncul apelor, peste 200 de cadavre, dintre care mai mult de jumătate şi-au găsit sfârşitul în “Lacul lui Binder” din cartierul Ţiglari. Cu toate că dispune de mijloace rudimentare, neavând nici măcar costum de scafandru ori barcă pneumatică, Şoni nu dă niciodată greş atunci când vine vorba de a reda aparţinătorilor legali, în vederea înmormântării creştineşti, trupurile neînsufleţite ale celor înghiţiţi de ape. “De îndată ce sunt solicitat pentru a scoate un cadavru din apă, parcă interacţionez cu sufletul celui dispărut care în scurt timp mă duce la trupul lipsit de viaţă. Fac acest lucru din pur spirit umanitar, pentru că exceptând patru-cinci cazuri, nimeni nu m-a răsplătit vreodată cu ceva. Am avut însă parte de promisiuni cu nemiluita. Chiar fostul primar al Sibiului, Dan Condurat, cel căruia i-am scos din apă un prieten înecat, m-a asigurat că voi primi un costum de scafandru şi o barcă, însă nu s-a întâmplat aşa ceva. Şi cred că meritam măcar atât, mai ales că în regimul comunist, costumul de scafandru primit de la un prieten din Germania mi-a fost făcut ferfeniţă de securişti, pe motiv că l-aş fi folosit pentru activităţi de spionaj. Despre cele peste 200 de cadavre, reprezentând tot atâtea poveşti de viaţă, aş putea să scriu un adevărat best-seller mai ales că multe dintre ele au fost crime disimulate de autorităţile regimului trecut în sinucideri. Cel mai mult m-au marcat două dintre cazuri, despre care la vremea respectivă procurorii mi-au transmis să uit repede tot ce am văzut. Într-unul dintre ele era implicat chiar fiul procurorului-şef din Sibiu, care îşi ucisese în acest mod prietena însărcinată”, ne-a declarat în exclusivitate Şoni. Numeroase legende circulă însă şi pe seama “Lacului lui Binder”, supranumit “Lacul morţii”, acolo unde, an de an, pier în medie, 5-6 oameni. O istorie a lacului Binder este destul de greu de realizat pentru că "balta" de la marginea Sibiului nu a fost luată în considerare nici măcar de topografi, zeci de ani la rând. În jurul anului 1920, pe locul unde acum este lacul se afla fabrica de cărămidă a unui negustor sas, pe nume Binder. Acestuia i-a fost interzis să mai lucreze cărămidă în perioada interbelică, iar exploataţia a fost abandonată. Apa care rezulta de la izvoarele descoperite era permanent pompată spre Cibin în timpul funcţionării fabricii, dar, o dată ce aceasta a fost oprită, pompele au dispărut. Apa s-a adunat continuu şi a umplut întreaga zonă de unde se lua pământ, crescând până la nivelul canalurilor. Potrivit măsurătorilor Primăriei lacul are o suprafaţă de 7 hectare şi o lungime a malului de 1,6 km, adâncimea maximă fiind de aproximativ 10 m. "Problema nu este adâncimea, pentru că sunt ape mult mai adânci decât lacul ăsta păcătos. Aici este un fenomen ciudat. Lacul nu cred că are mai mult de 8 metri, dar sunt multe insule cum s-a tot săpat pământul, iar printre acestea au luat naştere izvoare, cu diametrul de peste un metru. La suprafaţă apa este foarte caldă, însă, la nici un metru, apa ce vine de la izvoare devine rece ca gheaţa. Toţi cei care intră fără să ştie ori fără costume speciale se îneacă pe loc şi nu mai ies. Cred că fac stop cardiac. Toţi erau cu mâinile încleştate în jurul trupului şi aveau o mină foarte speriată. Nu ştiu ce o fi acolo, poate e răzbunarea lui Binder, pentru că i-a fost oprită activitatea la fabrică", susţine Alexandru Kelemen.