miercuri, 5 ianuarie 2011
DOI ENGLEZI ÎŞI VOR OFICIA RELAŢIA LA BISERICA DE GHEAŢĂ
Cu o oarecare întârziere, marţi au început lucrările şi la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, care va avea o formă aproape identică cu obiectivele din sezoanele trecute (inspirată după o biserică veche din satul sibian Mălâncrav) şi va fi ridicată în aproximativ acelaşi loc. Suprafaţa ocupată de acest inedit lăcaş de cult va fi de aproximativ 100 mp, iar în interior vor putea intra 40-50 de persoane. Pentru construirea bisericii, echipa formată din 8 muncitori, va folosi gheaţă extrasă direct din lacul Bâlea şi zăpadă. La fel ca în anii trecuţi se va amenaja un altar din gheaţă în aer liber la care, un sobor de preoţi din diferite culte religioase vor oficia o slujbă specială de Bobotează prin care vor fi sfinţite atât „materialele de construcţie” folosite la ridicarea bisericii, cât şi Hotelul de Gheaţă şi Cabana Bâlea Lac. Dacă nu vor interveni probleme deosebite, cea mai mare parte a lucrărilor va fi finalizată până la finele acestei săptămâni, iar sfinţirea Bisericii de Gheaţă va fi oficiată, probabil, în cursul săptămânii viitoare. Aceasta este cea de-a cincea Biserică de Gheaţă ce se construieşte la Bâlea Lac, primul obiectiv de acest fel fiind ridicat în sezonul 2006-2007. Şi în acest an biserica va avea un caracter ecumenic, fiind deschisă spre vizitare, oricărui turist, indiferent de confesiunea religioasă. După ce va fi binecuvântată, biserica va găzdui diverse slujbe religioase, dar si nunta unor aventurieri englezi programată în martie. În anii anteriori, Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a găzduit programe de rugăciuni organizate de diverse culte sau biserici, dar şi mai multe botezuri şi o cununie religioasă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu