sâmbătă, 3 ianuarie 2015
POLIŢIA LOCALĂ MEDIAŞ A REUŞIT SĂ DESFIINŢEZE "MITUL GARCEA"!
Vestea că, în urma pensionării, un post a devenit vacant la Direcţia de Asistenţă Socială m-a determinat ca, începând cu data de 5 ianuarie 2015, să solicit transferul de la Poliţia Locală Mediaş. Pot spune că experienţa trăită ca poliţist local m-a ajutat să văd cu alţii ochi respectiva instituţie, considerată în mod aprioric drept locul de muncă al unor "Garcea", lucru total neadevărat! Iar asta pentru că trei sferturi din personalul instituţiei are studii superioare, unii fiind chiar masteranzi în poliţie locală, aşa cum este şi directorul Ilarie-Nicolae Sideriaş. Se poate spune că, o dată cu plecarea din sistem a lui Eugen Moraru - cel care se visa primarul municipiului de pe Târnava Mare - ca şi prin recrutările ulterioare, "mitul Garcea", a fost efectiv desfiinţat la Poliţia Locală Mediaş. Personal, cu câteva excepţii, am avut şansa să cunosc şi să lucrez cu un colectiv de oameni minunaţi, adevăraţi profesionişti, care merită din plin să aibă aceleaşi drepturi precum poliţiştii din cadrul MAI, cu care de altfel sunt efectuate patrule mixte pe timpul nopţii. De asemenea şi în poliţia "naţională", am descoperit adevăraţi intelectuali, absolvenţi de Drept, ca şi persoane cu preocupări artistice, aşa cum e Mihai Lucian Jeler, cel care în urmă cu doi ani a vernisat o expoziţie personală de fotografie. Nu în ultimul rând, am reuşit să descopăr un om, pe Ilarie-Nicolae Sideriaş, de care m-am ataşat profund sufleteşte, pentru că e deopotrivă intransigent şi sentimental, mucalit şi imparţial. Tocmai pentru a nu fi suspectat de subiectivism, am preferat să spun aceste lucruri, abia după ce am părăsit "sistemul". Şi, l-am părăsit doar pentru că, de vreo 20 de ani, am ales "misiunea" de a-i sprijini pe cei năpăstuiţi, pe cei aflaţi la ananghie, mai întâi de toate prin prezentarea cazurilor lor. Nu ştiu cât mă va ajuta, acest sistem, să duc la bun sfârşit "misiunea" în speţă, însă sunt convins că, împreună cu alţi semeni vom putea aduce, din când în când, câte o rază de lumină în vieţile acestora. Astfel stând lucrurile, "Adevărul verde în faţă" va aduce, periodic, în atenţia cititorilor săi cazuri limită din municipiul de pe Târnava Mare!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
In atenția domnului Garnod în vederea verificării si informării opiniei publice SCOALA. DE SOFERI LEVY CAR ESTE IN FALIMENT .va aduc la cunoștință ca toti ce-i care sunt inscrisi sau doresc sa se înscrie la cursurile oferite de Sc.Levy Car.Srl in vederea obținerii permisului de conducere,in scurt timp nu vor mai putea sa-si duca la bun sfârșit contractul de pregătire în vederea obținerii permisului deoarece scoala de soferi Levy Car este în faliment,conform dosarului cu numărul 287/85/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu în care directia finanțelor publice in urma uriaselor datorii acumulate de societatea LevyCar si a sechestrelor asiguratorii pe autoturismele si bunurile societății solicită falimentul acesteia si dizolvarea societății
RăspundețiȘtergerenu mai spune nimic dl Garnod de Levy Car acum mai mult ca s-a pronuntat intrarea in insolventa. Oare de ce tace marele justitiar???
RăspundețiȘtergere