marți, 10 aprilie 2012
"COMISARUL CATTANI" DE MEDIAȘ (8) : "INTERLOPUL MEDIAȘULUI ERA PRINCIPALUL SPONSOR AL POLIȚIȘTILOR"
Încurajat de succesele profesionale în cascadă, obținute în calitate de comandant al Poliției Orașului Dumbrăveni, Victor Vasile a venit cu mult elan și entuziasm la Mediaș. "Eram ferm convins că voi reuși să ridic prestigiul instituției inclusiv în municipiul unde existau zece intreprinderi de interes republican, care însă deveniseră de multă vreme de interes...particular. Tocmai apăruse moda servietelor-diplomat, pe care polițiștii din oraș le așezau cu grijă, la rând, pentru a fi burdușite cu mezeluri, conserve, unt, smântână, carne, vinuri, cristaluri. Erau zilnic aceiași colegi abonați la peșcheșuri: Lucian Pop, Ticu Hărăbor, Dimitrie Corneanu, Marian Dumbrean. Într-o zi am decis însă să-i fac de râs în public pe toți aceștia, iar ocazia mi s-a ivit la Salconserv, acolo unde la ora 11, stabilită pentru ridicarea coletelor, mi-am făcut apariția și am vărsat în mijlocul străzii, conținutul respectivelor serviete-diplomat. Dar lupta cea mai aprigă trebuia dată cu interlopul Mediașului, Constantin Constantin zis Costel Circaru'. Primul contact cu acesta l-am avut după o ședință de tragere...cu premii. Câștigătorul, un subofițer de la Evidența Populației s-a ales cu o geacă de blue-jeans, oferită drept sponsorizare de respectivul interlop. Același personaj le-a oferit tuturor polițiștilor participanți la tragere câte o masă copioasă stropită din belșug cu vin și bere. Dar nu aceasta era cea mai utilizată metodă de cumpărare a bunăvoinței oamenilor în uniformă. Costel Circaru' opera la un nivel mult mai înalt, comandantul Vasile Popescu fiind mereu în centrul atenției acestuia. Practic, folosea o metodă, aparent originală, de miturie a șefului Poliției Municipale Mediaș. Achiziționa tablouri pictate de acesta la prețuri de-a dreptul exorbitante la care niciun artist în viață n-ar fi putut visa. Cu toate acestea, așa cum am mai spus-o, în cele din urmă, am reușit să-l priponesc pe interlop, prilej cu care am și aflat de relația total nefirească a acestuia cu comandantul-pictor de mucava. Dar poliția medieșeană nu avea doar corupți ci și incompetenți. Unul dintre ei era Lucian Luca de la Economic, un ingineraș ajuns polițist datorită relațiilor de rudenie cu fostul inspector-șef al IPJ Sibiu, Nicolae-Gheorghe Șuteu. Îmi aduc aminte de unul dintre cazurile repartizate acestuia pentru rezolvare. Era suficient doar puțin fler de polițist pentru a realiza că sesizarea ce venea din partea șefului unei ferme de porci din Hoghilag era o făcătură. Practic, omul reclama furtul a 16 scroafe gestante, evident doar pentru a masca sustragerile și a scăpa de răspundere. Ei bine, Luca al nostru, a umblat prin mai multe județe pentru a culege informații și a lua declarații. După vreo lună de chin în zadar al acestuia, am decis să-l iau pe procurorul Alexandru Sallontai pentru un experiment, respectiv pentru o reconstituire care a relevat faptul că acel furt a 16 scroafe gestante în greutate de 200 kg. fiecare, era imaginar, practic o înscenare a șefului de fermă", a încheiat "Comisarul Cattani" de Mediaș, un alt episod al "serialului" local...Caracatița!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mergi in piata si vorbeste cu cetateni in 4 ore afli toata inbirligatura ,am facut pe 27 noimbr. 2011 ..dupa ce mi-au spart cauciucurile..marin baldovin .parasutistu .buc. multumesc .
RăspundețiȘtergere