sâmbătă, 6 noiembrie 2010

"OMUL-PAIANJEN" DIN MEDIAS A IMPLINIT 80 DE ANI!





Singurul român care a intrat în Cartea Recordurilor cu tablourile sale realizate din pânză de păianjen, Emil Mureşan - cetăţean de onoare al municipiului de pe Târnava Mare - a fost sărbătorit vineri seara la Muzeul Municipal Mediaş. În cadrul triplei omagieri (împlinirea a 80 de ani de viaţă, 60 de ani de carieră artistică şi 55 de ani de căsnicie) au fost expuse, în holul şi sălile muzeului, opere de “ultimă oră” ale artistului plastic autodidact (30 de noi tablouri din pânză de păianjen pentru care a adunat “materie primă” timp de trei luni), machete şi articole de ziar care au reflectat, de-a lungul vremii, activitatea prolifică a medieşeanului get-beget Emil Mureşan. Cu acelaşi prilej, a fost lansată, în condiţii grafice deosebite, o carte-document despre artist, precum şi mai multe pliante şi calendare. Volumul biografic, cuprinzând zece “module” prezintă lucrările realizate în cele şase decenii de activitate de Emil Mureşan, începând cu cele din piatră, caolin şi bronz şi încheind cu tablourile din pânză de paianjen care aveau să-i aducă notorietatea internaţională.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu