marți, 19 octombrie 2010

LA MEDIAS AU APARUT METODE NOI (SI TOTUSI VECHI) DE ESCROCARE A ROMANILOR



În ultimele zile tot mai mulţi locuitori din Mediaş au semnalat faptul că au intrat în posesia unor scrisori (fără ştampilă de expediere) în care sunt anunţaţi că au fost desemnaţi câştigători ai unor premii în sumă fixă de 10.000 de euro, oferiţi de către o firmă din Austria. Tot ce au de făcut “fericiţii” câştigători este să trimită suma de 95 de euro, reprezentând “taxa organizatorică”, fie într-un plic autoadresat, fie într-un cont deschis la o bancă din Austria. În “procedura de intrare în posesia câştigului” se precizează că “în situaţia în care premiul nu va fi pus la dispoziţie până în data de 31 octombrie”, taxa în speţă va fi returnată. Plicul şi hârtia cu antet în care sunt precizate condiţiile şi termenii stabiliţi pentru intrarea în posesie a premiului de 10.000 de euro, sunt de cea mai bună calitate. De proastă “calitate” e doar denumirea aleasă pentru firma care atribuie premiul, respectiv “Maximilian la Croix”. La o sumară căutare pe Internet a acesteia se dovedeşte faptul că nu e decât o firmă fantomă, practic inexistentă. Pe motorul de căutare, Maximillien de La Croix de LaFayette apare doar ca un celebru dar controversat pictor. Medieşenii care nu s-au grăbit să dea curs ofertei picate din cer au declarat că bănuiesc cum au intrat datele personale ale acestora în baza de date a firmei. La începutul anului, o societate nebancară, “Imperial Capital Ventures” din Austria (acolo unde ar trebui viraţi acum cei 95 de euro) promova în mass-media naţională faptul că acordă credite avantajoase (Fair Play Credit), doar prin simpla trimitere a numelui şi adresei solicitantului, la numărul de telefon 1744 unde, se pare, ca au aplicat peste 17.000 de conationali. Între timp firma în speţă a anunţat că suspendă respectiva activitate din România, din cauza “climatului nesigur”. Iată că, nu după mult timp, aceasta revine în ţara noastră, dar nu pentru a da bani ci pentru a lua bani românilor în mod fraudulos, printr-un sistem ingenios, pus la punct cu multă minuţiozitate.

17 comentarii:

  1. ms de atentionare. Era sa fac o prostie...

    RăspundețiȘtergere
  2. uh..super :> tocami era sa fiu[dar nu sunt] multimilionara :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ms si eu :))) ca si eu am primit dar banuiam ca e ceva de genu :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu am primit asa ceva , dar logic , atat timp cat nu am participat la nici un joc , nici o loterie , cum sa castig??? si plus asta unde s-a ma auzit ca un castig sa fie conditionat de o taxa de curierat? om fi noi saraci ...dar nu si prosti .Monica

    RăspundețiȘtergere
  5. azi cu internetu la-ndemana tre sa fi ultima gaina din parcare ca sa ti-o furi asa de pe fata!cauti notarul care e trecut in scrisoare(nici macar nu s-au obosit sa treaca unul real ha)si vezi ca nu exista dupa care vezi ca firma nu exista etc etc!Nu e prima de acest gen si zici ca e facuta de copii retardati

    RăspundețiȘtergere
  6. ASTAZI AM PRIMIT IN CUTIA POSTALA PLICUL CU MARELE CASTIG!....SPER SA NU PICE NIMENI IN PLASA LOR!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca ar trebui sesizata politia. Si eu am primit astazi asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  8. am primit si eu .....:):)
    oare vor pacali pe cineva?
    sper sa nu se intample.....

    RăspundețiȘtergere
  9. pff....sper sa nu ia prea multi in seama asemenea prostii...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. au sosit asemenea scrisori si la buzau oameni buni nu va lasati inselati!

    RăspundețiȘtergere
  11. am primit si eu astazi-la Giurgiu-e o mare teapa.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am primit si eu 2 plicuri,nu 1...
    Nu am dat curs la asa ceva pentru ca mi-am dat seama ca este vrajeala.
    Atentie conationali nu va lasati pacaliti de toti excrocii!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Aceasta asa-zis firma"Maximilian la Croix"este o escrocherie ,aflata in complicitate certa si sigura cu o alta firma din Bucuresti-sc Credit Offensive srl,cu sediul in Bdul Dacia nr.39,etaj 2(mansarda),sector 1.Sau, autorii acestor fapte de frauda/inselaciune in dauna avutului personal,etc.sunt unii si aceiasi,banuiesc indivizi de orice culoare aciuati prin Occident,in speta Austria.Este curios de ce nu se implica organele de stat-Politie,SRI,chiar si SIE pt.a curma acest gen de frauda la adresa populatiei nevinovate.Intr-o alta tara,cei in cauza ar fi "luat"usor 8-10 ani de puscarie sau chiar mai multi intr-o tara musulmana.Niste neispraviti.

    RăspundețiȘtergere
  14. haa! Primi si soacra'mea asa ceva... ce tepari ma!

    RăspundețiȘtergere
  15. Prostii merita taxati... Cine crede in castiguri fara munca merita sa plateasca, chiar si mai mult! Prostia si domnia se platesc!

    RăspundețiȘtergere