joi, 14 octombrie 2010

SUPERBLOG 2010, ADEVAR SAU...PROVOCARE?


După ce timp de zece zile mi-am “bombardat” cititorii cu advertoriale (materiale publicitare) în toată regula, dar asupra cărora am încercat să-i conving să se “aplece” puţin, am ajuns la concluzia că mai bine n-aş fi făcut acest lucru. Acum “răul” nu mai poate fi îndreptat aşa că…mergem înainte cu SuperBlog 2010. Cu toate că, respectivul concurs, aflat la a treia ediţie, nu este deloc ce părea a fi la început. A fost nevoie de două săptămâni, timp în care s-au epuizat şapte probe, pentru ca sponsorii să catadicsească să facă prima jurizare. Iar criteriile de notare n-au fost deloc cele clamate: originalitate, imaginaţie, spontaneitate, creativitate. Prezentarea riguroasă a detaliilor tehnice ale unor produse, ba chiar navigaţia uşoară şi intuitivă de pe blogul fiecăruia, au fost elementele care au prevalat în acordarea punctajului maxim, care este de 100 de puncte, la fiecare probă în parte. Chiar dacă nu am experienţa vastă a altor bloggeri, nu sunt atât de ipocrit să spun, precum alţii, că m-am înscris la acest concurs, doar de amorul artei. Nu, eu m-am înscris pentru a câştiga! Şi nu oricare dintre cele 50 de premii acordate (care în mod cert că-mi va reveni, având în vedere că, din cei 150 de bloggeri prezenţi la start, mai puţin de 50 au “aplicat” la fiecare probă, obligatorie de altfel) ci unul din primele trei. După ce am obţinut, la prima participare la Medias Blog Awards, locul al II-lea, am vrut să-mi demonstrez în primul rând mie însumi că pot, la fel de mult şi de bine, la nivel naţional. Asta în condiţiile în care, regulile nu se schimbă în timpul “jocului”. Acum ştiu că nu mai pot. Dar pentru că sunt stăpânul adevarului (chiar…verde în faţă fiind!) am ţinut să-i anunţ de acest lucru pe toţi cei care au plăcerea şi răbdarea să-mi citească posturile de pe blogul “relansat” abia cu trei luni în urmă. În faţa lor mă plec şi-i sfătuiesc să aleagă aşa cum simt, adică adevărul…sau provocarea!

2 comentarii:

  1. cei inscrisi in concurs pot orcand sa scrie la probe pana la sfarsitul concursului, asa ca nu fi asa sigur ca la sfarsit o sa fie mai putin de 50 de participanti :)

    Succes! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea cred ca are cineva puterea sa scrie ( cand timpul e atat de comprimat) cu zecile de articole, stiind ca porneste din start cu o penalizare de 10 puncte, pentru ca nu le-a trimis la timp. Oricum ms. mult si regret sincer ca nu ne-am "infruntat" si aici, putin!

    RăspundețiȘtergere