marți, 12 octombrie 2010
NICOLAE PISTIA, UN SLEFUITOR DE DIAMANTE FOTBALISTICE
La vârsta la care alţii preferă să-şi plimbe nepoţeii prin parcuri, Nicolae Piştia de 75 de ani, din Mediaş, este nelipsit de pe terenurile de fotbal. Pentru că sportul-rege e viaţa lui. Căruia i s-a dedicat în întregime cu vădită pasiune, profesionalism dar şi cu o ambiţie rar întâlnită. Medieşean get-beget, ”domnu’ profesor”, aşa cum îi spun cu condescendenţă foştii dar şi actualii săi elevi a jucat ca mijlocaş, până la 35 de ani, în echipa Karres, Gaz Metan-ul de azi, împreună cu legendarul Ştefan Dobay, pe când aceasta evolua în primul eşalon fotbalistic al ţării. Din 1970 s-a dedicat antrenoratului şi deşi ar fi putut pregăti echipe din divizia secundă, din 1974 a ales să lucreze exclusiv cu copiii. Mai exact să caute, chiar şi în grădiniţe, talente pe care apoi să le şlefuiască, cu migala şi răbdarea care îl caracterizează. După ce timp de un deceniu, între 1980 şi 1990 a organizat an de an “Cupa Târnavelor” la speranţe, cu copii având vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, timp în care a învins echipe ale centrelor de tradiţie din fotbalul juvenil al României, precum Steaua, Dinamo ori Universitatea Craiova, din 1990 a devenit…patron.”Timp de cinci ani, între 1990 şi 1995 -ne povesteşte Nicolae Piştea am fost primul antrenor din ţara noastră cu şcoală particulară de fotbal. Căram zi de zi sacul cu mingi ori jaloanele, pe terenurile de fotbal închiriate lunar şi realizez abia azi cât de nebun eram atunci.Dar fără o doză de nebunie nu pot exista performanţe în absolut niciun domeniu. Nu regret însă absolut nimic, singurul lucru care mă deranjează este indolenţa unor foşti elevi care azi nici nu mă mai salută, darămite să mă mai caute. E vorba în primul rând de fostul căpitan stelist Marius Baciu, care atunci când şi-a deschis propria şcoală de fotbal nici măcar nu m-a contactat să-i împărtăşesc din bogata mea experienţă. Care, cu siguranţă că i-ar fi putut folosi la început de drum. Şi au mai fost şi alţii: rapidistul Marius Sasu, Claudiu Bunea şi alţi vreo 20 care au ajuns să evolueze chiar în Divizia A”, ultimul fiind Radu Zaharia. Ar mai trebui menţionate şi performanţele obţinute în Danemarca la competiţia anuală “Dana-Cup”, la care echipele pregătite de Nicolae Piştea au participat, din 1995, la mai multe ediţii, ajungând să dispute chiar o finală mică, într-o întrecere la care s-au aliniat la start 40 de echipe de pe întreg mapamondul. Din aprilie 2005, la solicitarea lui Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor al divizionarei secunde de fotbal Gaz Metan Mediaş, Nicolae Piştea este angajat al clubului-fanion al municipiului de pe Târnava Mare, ocupându-se de pregătirea copiilor din clasele I şi II, talente descoperite tot de acesta şi pe care încearcă să le transforme în diamante cu multe carate. “E o veritabilă încântare să-i vezi pe aceşti micuţi cu câtă încrâncenare muncesc să ajungă vedete. Dar unde e muncă e loc şi de distracţie. Ei sunt nelipsiţi practic, de Craciun, de Paşti, dar şi la zilele mele de naştere ori onomastice, de unde pleacă întotdeauna cu diverse surprize”, ne-a declarat în exclusivitate antrenorul care a făcut efectiv istorie la Mediaş, în sportul-rege, fiind la ora actuală cel mai vârstnic antrenor din România.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu