joi, 29 august 2013
DRAMELE ÎI UNESC PE ROMÂNI - RECORD DE AUDIENŢĂ PENTRU "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAŢĂ" : PESTE 5.000 DE VIZITATORI ÎN CAZUL ANCHETEI ACCIDENTULUI DE LA ŞAROŞ!
Intenţia de a transforma "Adevărul verde în faţă" într-un "paratrasnet" al societăţii civile, care să preia drame existenţiale, a avut un impact "devastator" în rândul opiniei publice, semn că românii au nevoie de o "instituţie" care - cel puţin - să-i "asculte". Ultima postare, cea legată de ancheta derulată în cazul accidentului mortal consumat miercurea trecută în Şaroşu pe Târnave, sat aparţinător oraşului Dumbrăveni, în urma căruia două copile - în vârstă de 8 şi respectiv 12 ani - au decedat, şi care se îndreaptă cu paşi repezi spre un NUP (neînceperea urmăririi penale) pentru că protagonist a fost fiul unui magnat al vinului din România, a adunat pe pagina de facebook a blogului amintit, peste 5.000 de vizitatori, în mai puţin de 24 de ore (facsimil)! Zecile de comentarii au scos în evidenţă solidaritatea acestora cu familiile îndoliate dar şi totala neîncredere în instituţiile statului din România (în general) şi justiţie (în special). Dezbaterea din "Adevărul verde în faţă" pe acest subiect a dus la o audienţă record pentru un blog local, iar vizitele şi opiniile pe respectiva pagină de socializare continuă să se înmulţească. Departe de mine gândul de a mă erija în apărătorul victimelor sau în acuzatorul şoferului. E cert însă că aproape în orice astfel de eveniment rutier există o culpă comună. Ca anchetator, să individualizezi vina strict în "dreptul" fetelor care au traversat strada "prin loc nepermis şi fără a se asigura" este de-a dreptul periculos, ba chiar abuziv. Pentru că, în calitate de jurnalist, am avut ocazia să străbat de zeci de ori DN 14 (Sibiu - Sighişoara) de când se efectuează ample lucrări de reabilitare şi de modernizare pot, printr-un exerciţiu de imaginaţie, să spun ce s-a întâmplat, efectiv, la Şaroşu pe Târnave în seara de 21 august: un şofer, beizadea de bani gata, la volanul unui autoturism puternic, încearcă să epateze partenerii de trafic prin manevre imprudente şi chiar ilegale. Calcă acceleraţia până la podea şi depăşeşte coloana de maşini care aştepta "cuminte" la semafor. În acest răstimp, convinse că toţi şoferii respectă regulile de circulaţie, două fetiţe traversează în fugă strada, dar sunt suprinse de Merdedes-ul ucigaş - care nici măcar n-a avut timp să frâneze - şi izbite în plin! Personal am fost martor la numeroase astfel de "secvenţe" cu şoferi inconştienţi care au forţat trecerea "pe roşu" în respectivele porţiuni de drum aflate în lucru...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu