luni, 29 iulie 2013
AI BILET DE AVION, MERGI LA SIGUR CU TAROM!
Aşa cum bine se ştie, timpul înseamnă bani, pentru că acesta trebuie privit ca o resursă ce condiţionează toate activităţile umane, dimensionând şi limitând aria nevoilor ce pot fi satisfăcute la un moment dat. Atunci când ne referim la destinaţii (de afaceri sau de vacanţă), timpul poate fi comprimat la maxim utilizând zborul cu aeronavele, care se constituie în cel mai rapid mijloc de transport din lume. Indiferent de compania aleasă pentru astfel de deplasări, procurarea biletului reprezintă primul pas în materializarea sa. În ţara noastră Tarom Romania este singura companie profesionistă ce pune la dispoziţie toate informaţiile legate de călătoria planificată (preţurile actualizate la zi în funcţie de perioada sejurului, orarul de zbor, harta aeroporturilor precum şi alte informaţii utile), tocmai în ideea de a fi aleasă cea mai bună ofertă de bilete de avion. De menţionat că pot fi rezervate bilete pentru destinaţii exotice dar şi pentru cursele interne (Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Bacău, Sibiu, Constanţa). Ofertele promoţionale au tarife valabile pentru călătoriile dus-întors şi includ toate taxele, putând fi consultate inclusiv în urma remiterii lor opţionale prin e-mail. Efectiv, prin câteva click-uri poate fi aleasă data plecării, destinaţia, durata şi numărul de pasageri. Zborurile low cost sunt cea mai "apreciată" categorie de către călători, pentru că există o serie de destinaţii din Europa (Grecia, Turcia, Italia, Germania, Austria, Belgia) pentru care se achită mai puţin de 150 de euro! Evident că, graţie respectivului sistem, clienţii nu pot fi decât mulţumiţi, ei evitând practic grijile, aglomeraţiile şi tracasările - inerente în alte condiţii - unei plecări la drum!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu