marți, 23 iulie 2013

BOMBĂ - SENATORUL VIOREL ARCAŞ SE TEME CĂ MANAGEMENTUL PRIVAT VA CONDUCE LA DISPARIŢIA CLUBULUI GAZ METAN MEDIAŞ

Preşedintele PSD Mediaş, senatorul Viorel Arcaş, consecvent promisiunii de a se întâlni, pe timpul vacanţei parlamentare, cu reprezentanţii administraţiilor publice locale din nordul judeţului Sibiu a început respectivul demers marţi seara, la Mediaş prin constituirea unui grup de lucru având sarcina de a monitoriza şi de a dezbate problemele cu care se confruntă municipiul de pe Târnava Mare. "Se impune să lăsăm deoparte ambiţiile politice, pentru că primarii, consilierii sau parlamentarii se tot schimbă, însă oraşul trebuie să meargă înainte. Sunt destule probleme care nu pot fi rezolvate decât împreună", a conchis Arcaş. După câteva ironii şi schimburi acide de replici între primarul Teodor Neamţu şi deputatul Gheorghe Roman pe de o parte, senatorul Viorel Arcaş şi Ilarie Sas, preşedintele PER Mediaş, pe de altă parte, parlamentarul medieşean s-a arătat îngrijorat inclusiv de situaţia clubului-fanion Gaz Metan, "pentru care managementul privat se pare că nu este benefic. Din acest motiv dorim să aducem la masa discuţiilor, al tratativelor şi pe cei responsabili de soarta clubului. Personal, consider că nu este normal ce se întâmplă, în ultima vreme, cu echipa de fotbal, în primul rând". Viorel Arcaş a sugerat apoi primarului Teodor Neamţu unele proiecte care trebuie avute în vedere, prioritară fiind constituirea unui parc industrial pe platforma Aviaţiei-Automecanica, dar şi iniţiative legate de reînnoirea unor contracte de închiriere la stadionul şi ştrandul din Mediaş.

2 comentarii: