miercuri, 3 iulie 2013
PRIMARUL, DESPRE DEPUTATUL MEDIEŞEAN: "E UŞOR SĂ TE ÎMPĂUNEZI CU REALIZĂRILE ALTORA!"
La solicitarea unor colegi de breaslă care au ţinut morţiş ca primarul municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu să-i dea replica fostului său coleg de partid, deputatul PSD Gheorghe Roman, conferinţa săptămânală de presă de miercuri s-a încheiat cu aceeaşi clasică întrebare adresată parlamentarului sibian: "Domnule deputat, dumneavoastră ce aţi făcut pentru medieşeni, în ultima săptămână?". Gheorghe Roman, în conferinţa de presă de vinerea trecută a fost extrem de acid la adresa edilului-şef al Mediaşului, despre care a spus că "a devenit de-a dreptul comic, după ce i-au murit lăudătorii", acesta încheindu-şi speech-ul cu precizarea că a făcut lobby pentru realizarea, la Mediaş, a centurii ocolitoare. "E foarte uşor să te împăunezi cu realizările altora. De altfel, în stilu-i caracteristic deputatul Gheorghe Roman se laudă de unul singur, fără nicio jenă, arogându-şi merite care nu-i aparţin, inclusiv în privinţa centurii ocolitoare a Mediaşului. Cel care a iniţiat rediscutarea şi finanţarea respectivului proiect este senatorul Viorel Arcaş, membru în Comisia de Buget-Finanţe, fiind susţinut apoi, într-o întâlnire cu ministrul George Şova, la Cluj-Napoca, de preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul de Sibiu, Ioan Cindrea, respectiv Ovidiu Sitterli", a precizat Neamţu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu