vineri, 12 iulie 2013
ŞOC - ERIC ŞI NICANDRO VÂNDUŢI LA PACHET LA TÂRGU JIU PENTRU DOAR 500.000 DE EURO!
Exclusiv pentru "Adevărul verde în faţă", directorul executiv de la Pandurii Tg. Jiu, Eugen Pârvulescu, a dezvăluit vineri seara că "suma frumoasă a acestor vremuri" pentru care au fost transferaţi pentru o perioadă de trei ani, mijlocaşii de la Gaz Metan Mediaş Eric de Oliveira şi Nicandro Breeveld este de fapt...500.000 de euro. Chestionat şi în legătură cu o posibilă candidatură a sa la funcţia de primar al Mediaşului, în 2016, fostul arbitru asistent a fost mai evaziv, replicând doar că "mă mai gândesc". Interesantă şi surprinzătoare în perfectarea respectivelor transferuri rămâne poziţia preşedintelui Ioan Horoba care a susţinut că decizia în speţă a aparţinut Comitetului Director şi că personal, domnia-sa n-ar fi agreat-o! Una peste alta, apreciat şi chiar adulat la Mediaş, profesorul Cristi Pustai va rămâne în amintirea suporterilor gazişti drept "omul negru" care şi-a urmărit întotdeauna doar propriul interes. A părăsit "corabia" medieşeană când aceasta aproape naufragiase, iar atunci când a fost repusă pe linia de plutire de către Mulţescu i-a desprins pânzele şi i-a distrus catargul. Pustai a urmat întocmai exemplul mentorului său, Ioan Ovidiu Sabău (cu care de altfel a şi colaborat), "Moţul" luând cu el atunci când a plecat la Bistriţa, cam tot ce avea Gaz Metan Mediaş mai de preţ: Sepsi, G. Mureşan, Vilmos Stoica, Gavrilescu, Zaharia!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
sa aduca moldoveni , dar controlu cum sa terminat la ei ?
RăspundețiȘtergere