joi, 10 mai 2012

USL MEDIAȘ PROMITE O CAMPANIE PROFESIONISTĂ FĂRĂ PIRAMIDOANE ȘI EXCURSII "ÎMPĂRȚITE" ELECTORATULUI

Pentru că înainte de a fi blogger sunt jurnalist, consider că e firesc ca, în cel mai important moment din viața oricărei comunități (alegerile locale) să prezint fiecare lansare a candidaților de la Mediaș pentru scrutinul din 10 iunie. În acest fel, alegătorii vor avea informații mai complete despre cei pe care îi vor vota. Joi seara, candidatul USL, Eugen Moraru, și-a prezentat echipa cu care speră să cucerească primăria municipiului de pe Târnava Mare. De o ironie fină a fost declarația președintelui PSD Mediaș, senatorul Viorel Arcaș care a susținut că USL va derula o campanie profesionistă nu bazată de împărțirea, în biserici, de piramidoane și excursii, aluzie evidentă la deputatul Gheorghe Roman. Tot legat de "Micul samurai", Arcaș a spus că în competiția electorală care va începe vineri nu există niciun candidat independent ci toți au în spate câte un partid. Președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, care a fost prezent la evenimentul ce a umplut până la refuz Sala Sindicatelor din Mediaș, a mers mai departe cu anticipările, susținând că ultimul pas al alianței este (după câștigarea "localelor" și a "generalelor") înlocuirea lui Traian Băsescu cu Crin Antonescu.

Un comentariu:

  1. Frumos :) Multa bafta candidatului USL... si multumim pentru informatie domnule Girnod ...

    RăspundețiȘtergere