duminică, 6 mai 2012
COPIL MORT, CU FAȚA RECONSTRUITĂ DIN TITAN PENTRU A PUTEA FI IDENTIFICAT
"Fotografia ataşată acestui comunicat reprezintă reconstrucţia facială a băiatului găsit decedat în municipiul Sibiu. Până în acest moment, identitatea sa este necunoscută iar cauza decesului nu a fost stabilită. Relatam în Buletinul de presă nr. 311 din 27 aprilie a.c., faptul că un copil, în vârstă de aprox. 3-5 ani a fost găsit decedat în municipiul Sibiu. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Sibiu, iar în urma efectuarii necropsiei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că moartea a fost violentă. Nu s-a putut stabili cauza decesului, urmând a fi efectuate două examene, respectiv toxicologic şi histopatologic. Până în acest moment, identitatea acestui copil nu a fost stabilită. A fost realizată de către un artist criminalist din cadrul I.P.J. Bihor, reconstrucţia facială a copilului, acesta prezentând următoarele semnalmente: ten alb, corpolenţă normală, înălţime – 100 cm, vârsta aprox. între 3 şi 5 ani, păr blond, fir drept, tuns scurt, dantură completă.
Cetăţenii care pot oferi informaţii cu privire la acest copil minor sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de urgenţă 112", este comunicatul integral al IPJ Sibiu, emis sâmbătă și legat de un caz mai puțin obișnuit, cel al unul copil găsit decedat și parțial descompus în zona podului din cartierul sibian Broscărie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
imi pare cunoscut dar respectivul baiatul locuieste in medias pe strada alba iulia si pe tatal lui il cheama Bosanceanu Viorel .. :-??
RăspundețiȘtergere