marți, 15 mai 2012

GAZIȘTII, CU SABIA LUI DAMOCLES DEASUPRA CAPULUI, ÎN MECIUL CU CONCORDIA CHIAJNA

Miercuri după amiază, echipa pregătită de Cristi Pustai dispută ultimul meci din actualul campionat, în fața propriilor suporteri, întâlnind de la ora 16 pe revelația acestui tur, Concordia Chiajna. Tehnicianul medieșenilor, care din sezonul viitor i-ar putea părăsi pe "alb-negri" (una dintre variante fiind Rapid Bucuresti) a declarat marți, într-o conferință de presă, că dorește să-și ia rămas bun de la suporteri cu un rezultat pozitiv care să le asigure medieșenilor prezența - și în sezonul viitor - în Liga I. Efectiv medieșenii mai au nevoie de un singur punct, în ultimele două partide (cu Concordia Chiajna și respectiv Ceahlăul Piatra Neamț) pentru a fi scutiți de orice griji, chiar dacă se pare (încă nu e sigur) că inclusiv locul al 15-lea va asigura menținerea în primul eșalon fotbalistic al țării, după ce Poli Timișoara și-a retras dosarul de licențiere. Pentru penultima partidă, profesorul de matematică nu va putea conta, din cauza accidentărilor, pe Markovic, Muth, Vukadinovic, Buzean și C. Petre (pe lângă mai vechii indisponibili Trtovac, Raul del Campo, Lițu și Bud) însă din fericiire nu sunt și suspendați Issa Ba (eliminat în partida cu Rapid) primind doar o singură etapă de suspendare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu