joi, 5 mai 2011
GREVA FOAMEI NU POATE ÎNCHIDE DISCOTECILE DIN CENTRUL ISTORIC AL MEDIAŞULUI
Deşi legală, acţiunea de protest a familiei Ionescu de pe strada I.G. Duca nr.9, nu a avut finalitatea dorită. Greva foamei declarată de aceasta nu a putut împiedeca autorităţile locale să acorde autorizaţie de funcţionare discotecii din incinta fostului cinematograf “Progresul” atâta vreme cât va respecta condiţiile impuse. Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu ne-a declarat joi, în exclusivitate, că “am avut o discuţie cu protestatarii care se pare că au înţeles că nu se pot opune funcţionării unei societăţi comerciale legal constituite şi au încetat greva foamei . Dicoteca în speţă va funcţiona de vineri şi până duminică, fără fond muzical între orele 00-04, iar în restul săptămânii de la orele 12-24. Vom urmări acest lucru prin reprezentanţii Poliţiei şi ai Corpului de Control Comercial. Cealaltă discotecă, din vecinătate va trebui însă să obţină, până luna viitoare, acordul vecinilor pentru a mai putea funcţiona. Din câte am înţeles aceştia nu sunt de acord, iar firma în speţă i-a acţionat în justiţie, cea care îşi va spune cuvântul în acest caz”, a mai adăugat edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
greva foamei nu a putut inchide discoteca .. dar pina la urma sa inschis :))))))) hahahaha
RăspundețiȘtergere