miercuri, 18 mai 2011

GAZIŞTII HOBAN ŞI MUNTEAN SE TEM DE “VALIZA” LUI BECALI LA CRAIOVA



Ovidiu Hoban şi Alex Muntean două dintre vedetele echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, care valorează împreună peste 1,5 milioane de euro, au prefaţat miercuri seara, în cadrul întâlnirii săptămânale cu suporterii, ultimul meci al medieşenilor din actualul sezon, cel cu Universitatea Craiova de sâmbătă, care le-ar putea asigura “alb-negrilor” biletele pentru...Europa! “Ne aşteaptă un meci mult mai dificil decât ne-am fi aşteptat, în primul rând din cauza...valizei, respectiv a premierii şi a motivării suplimentare a oltenilor de care a tot vorbit în aceste zile Gigi Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti, cu care ne aflăm în competiţie directă pentru ultimul loc de Europa League”, a spus jolly-joker-ul echipei medieşene, Hoban. Acesta a rememorat şi episodul mai puţin plăcut din cariera sa, respectiv afecţiunea de care a suferit încă de la vârsta de 18 ani (o infecţie în sânge) care l-a ţinut departe de gazon circa doi ani. Alex Muntean, cel care deşi mai are încă doi ani de contract cu gruparea de pe Târnava Mare îşi doreşte cu ardoare să joace la o echipă cu pretenţii a fost de părere că “în primul rând fără Eric ne va fi extrem de dificil, să ne impunem în campionat sau în Europa League, pentru că el, efectiv, ne-a scos din multe partide”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu