luni, 30 mai 2011
MEDIAŞUL ARE O PRIMĂRIŢĂ MINORĂ!
Forfotă mare, luni la prânz, în sala “Daniel Thellmann” din Mediaş, acolo unde a fost ales, pentru un mandat de doi ani, noul “omolog” al lui Teodor Neamţu, respectiv primarul tinerilor. În urma alegerilor din 16 mai, la care au participat toate liceele din oraş a fost constituit Consiliul Local al Tinerilor, care funcţionează după aceleaşi pricipii ca şi deliberativul “mare”. Dominat în proporţie covârşitoare de reprezentantele sexului frumos (sunt doar cinci consilieri de sex masculin din totalul de 20), acesta a avut de ales dintre cele şase candidaturi la funcţia de primar (cinci eleve şi doar un singur elev). Lupta a fost una extrem de strânsă şi de palpitantă fiind nevoie de două tururi de scrutin, întrucât după primul s-a ajuns la balotaj. Potrivit procedurii, primar este desemnat candidatul cu cele mai multe voturi obţinute, locul al doilea fiindu-i ’’repartizat’’ viceprimarului, iar cel de-al treilea secretarului. Evident că întreaga echipă rezultată a fost una exclusiv feminină, secretar fiind desemnată Daria Rus, viceprimar Raluca Roşca iar primar Izabella Kiss, ultima dintre acestea fiind elevă în clasa a IX-a (secţia ecologie) la Şcoala Naţională de Gaz. Imediat după investitură si poza de grup (alături de primarul Teodor Neamţu şi viceprimarul Floarea Taropa), noua primăriţă...minoră (care a câştigat la diferenţă de un vot 20-19, unul dintre sufragii fiind anulat) a declarat că nu se aştepta să câştige “mai ales că am avut un contracandidat puternic, cu experienţă în domeniu. E greu de spus cu ce anume proiect îmi voi începe activitatea, ştiu doar că sunt porta-vocea tinerilor care m-au ales şi voi încerca să le promovez iniţiativele interesante chiar dacă, majoritatea lor sunt legate de distracţie şi divertisment”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu