joi, 19 mai 2011
LA GAZ METAN MEDIAŞ SE DORESC PERFORMANŢE ŞI MAI MARI CU ACELEAŞI SALARII MICI
Înaintea ultimei partide din actualul sezon competiţional în Liga I, cea cu Universitatea Craiova (echipă deja retrogradată) gaziştii au o stare de spririt nu tocmai propice performanţei. Jucătorii s-au plâns după ultimul antrenament că, în tot acest an, în afară de salarii, nu au văzut niciun ban drept primă de obiectiv, antrenorul Cristian Pustai fiind ţinut şi el în...stand-by. Directorul general al clubului de pe Târnava Mare, Ioan Horoba a ţinut să lămurească situaţia. “Fotbaliştii, indiferent de club, nu ştiu altceva decât să se plângă, cu toate că ei câştigă cu mult peste media românilor. Nu se pune problema de a renunţa la colaborarea, pentru încă un sezon cu Pustai, însă acest lucru nu s-a materializat încă, din cauză că preşedintele Corin Cindrea a fost internat în spital. Jucătorilor le vor fi virate primele de obiectiv, ba chiar şi un bonus, dacă echipa se va califica în Europa League, abia în luna iunie când va fi omologate rezultatele şi vor veni banii din drepturile de televizare. Pentru sezonul viitor dorim să păstrăm acelaşi lot de jucători, pentru care de altfel nici nu avem vreo ofertă concretă în momentul de faţă, iar obiectivul va fi clasarea pe un loc de cupă europeană”. Iată mai jos, integral, conferinţele de presă ale lui Cristian Pustai şi respectiv Ioan Horoba.
UPDATE: În cursul după amiezii de joi, Cristian Pustai a ajuns la un acord de prelungire cu încă un an a înţelegerii cu conducerea Gaz Metan Mediaş. “Am convenit să mai lucrăm încă un an împreună, având promisiunea că nu va pleca niciun jucător de la echipă, exceptând situaţia în care se va primi o ofertă convenabilă pentru club”, s-a limitat să declare Pustai.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu