luni, 30 mai 2011

CE ECHIPĂ NOROCOASĂ ESTE GAZ METAN MEDIAȘ!


Aflată pentru prima oară în...acest secol în Liga I, Gaz Metan Mediaș se dovedește a fi o echipă extrem de norocoasă, chiar dacă se spune că șansa e întotdeauna de partea celor puternici. Așa se face că, în urmă cu doi ani, deși retrogradaseră pe teren pentru că le lipsiseră un singur punct pentru a se salva, alb-negri au rămas în primul eșalon fotbalistic al țării din cauza scandalului în care a fost implicată F.C. Argeș Pitești. Doi ani mai târziu, tot un singur punct i-a privat pe gaziști de posibilitatea unei participări istorice în Europa League, care însă e pe cale de a se materializa din cauza unui alt scandal, în care protagonistă este Poli Timișoara. E aproape cert că UEFA nu le va permite bănățenilor să evolueze în cupele europene din cauza ingineriilor financiare la care au recurs oficialii clubului de pe Bega pentru a se sustrage plății datoriilor. În acest caz beneficiară va fi aceeași echipă ocrotită de zeița Fortuna, Gaz Metan Mediaș. Jocurile par a fi făcute, FRF nu poate risca o nouă sancțiune venită din partea forului european, după ce anul trecut au încasat-o (e vorba de o amendă de 400.000 de franci elvețieni) din cauza licenței acordate, în condiții similare, Universității Craiova. În această situație, dacă până deunăzi nu se înghesuiau prea mulți jucători să se transfere la Mediaș, acum cu siguranță că ei vor face...coadă, primii interesați fiind fiii rătăcitori Alex Curtean și Cristi Bud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu