duminică, 24 august 2014
SENATORUL VIOREL ARCAŞ INTENŢIONEAZĂ SĂ RETRAGĂ TOŢI CONSILIERII PSD DIN LEGISLATIVUL MEDIEŞEAN, CARE, ORICUM, DACĂ NU POT EXTORCA, SUNT EXCLUŞI DIN PARTID!
Obişnuit cu ieşirile publice de 23 august, (încă!) preşedintele PSD Mediaş, senatorul Viorel Arcaş, a decis sâmbătă dimineaţa ca, înainte de a servi o nouă porţie de ciolan cu fasole (pardon, cu...Mazăre!) să mai bată câmpii, adică să "încindă" o conferinţă de presă menită a-i perpeli pe cei doi (prea) mici (pentru domnia-sa!), primarul municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu şi respectiv viceprimarul George Petrescu. După ce, prin faţa "Roşului Împărat" au "defilat" toţi jurnaliştii şi non-jurnaliştii obedienţi ai Mediaşului, a început şi discursul fanfaronard al "săgetătorului", care cu băloşenia caracteristică lui Victor Ciutacu a început să-i împroşte cu venin pe cei care conduc destinele oraşului. "George Petrescu este un şmenar", a tunat Ze(ro)us, pe care l-a acuzat că vrea să fure PSD-ului consilierii, "dar, oricum, fiind în număr de patru, ne gândim la modul serios să-i retragem din Consiliul Local, pentru că, e foarte probabil că din cauza acestora, oraşul arată într-un asemenea hal", a "slobozit" Arcaş(ul) o ultimă săgeată otrăvită. Ei bine, se pare că "gura păcătosului adevăr grăieşte", pentru că fără "penalii" Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa (interesaţi de propria căpătuială!!!) cu totul altfel ar fi "lucrat" legislativul medieşean. "Adevărul verde în faţă" chiar ar saluta materializarea unei astfel de iniţiative pentru că, dacă nu pot extorca (banul public), consilierii PSD sunt, oricum, excluşi din partid! Cântând pe aceleaşi strune, "partiturile" de partid, Viorel Arc(u)aş a reluat apoi tema suspendării (nu a preşedintelui Traian Băsescu, de care se ocupă acum Călin Popescu Tăriceanu!!!) ci a primarului Mediaşului. "PSD a demarat campania de stângere de semnături pentru candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Victor Ponta, dar şi pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Mediaşului, Teodor Neamţu", a mai tunat încă o dată Ze(ro)us. Eu, unul, sunt ferm convins că majoritatea medieşenilor şi a sibienilor vor dezavua şi chiar vor sancţiona prin vot astfel de demersuri ale "Roşului Împărat". Pentru că, efectiv, românii nu merită un preşedinte "copy-paste"(deputatul Gheroghe Roman ştie de ce!) precum Victor Ponta, cum nici Teodor Neamţu nu merită un astfel de "tratament" pentru singura sa "vină" de a fi continuat proiectele începute de defunctul edil-şef al Mediaşului, Daniel Thellmann!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu