miercuri, 20 august 2014
EXCLUSIVITATE "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAŢĂ": AZI ŞI MÂINE - DEZVĂLUIRI INCREDIBILE ŞI MĂRTURII CUTREMURĂTOARE, LA UN AN DE LA DUBLUL "OMOR", PE ŞOSEA, AL "REGELUI VINULUI", CLAUDIU NECŞULESCU
Cea mai completă investigaţie jurnalistică, efectuată în cei cinci ani de existenţă de către "Adevărul verde în faţă", a "produs" - în urmă cu un an - cea mai mare audienţă la public, peste 200.000 de cititori lecturând cu sufletul la gură postările despre drama de la Şaroşu pe Târnave, care a îndoliat două familii. Reamintesc că, în seara de 21 august 2013, două fetiţe în vârstă de 8 şi 12 ani, respectiv Lidia Sereşanu şi Iulia Oltean au fost spulberate în apropierea unei treceri de pietoni de către o limuzină Mercedes condusă de Claudiu Necşulescu, supranumit "Regele vinului". Copila cea mică a murit pe loc, iar cealaltă, după aproximativ o lună, timp în csre a fost ţinută în viaţă doar de aparate! La un an de la tragedie, perioadă în care nu s-a petrecut nimic spectaculos din punct de vedere al anchetei penale derulate în acest caz de ucidere din culpă, "Adevărul verde în faţă" revine cu dezvăluiri incredibile şi mărturii cutremurătoare despre respectiva speţă. Personal, posed permis de conducere de peste 30 ani, interval în care, absolut niciodată nu am avut suspendat dreptul de a conduce şi nici nu s-a întâmplat ca, în cadrul celor peste 300.000 de kilometri parcurşi să nu pot evita un obstacol material sau uman apărut brusc în faţa maşinii. Am făcut această paranteză tocmai pentru a-i conştientiza - prin intermediul propriului exemplu - pe cititori că este de-a dreptul imposibil să comiţi un accident rutier dacă ai o conduită preventivă la volan. Unii dintre citiori au fost sau chiar sunt tentaţi să tragă concluzii pripite, cum că, tragedia de la Şaroşu pe Târnave s-a produs din vina fetiţelor care au traversat prin loc nepermis şi fără a se asigura. În niciun caz iresponsabile nu au fost victimele, ci conducătorul auto care, potrivit martorilor oculari Ecaterina Cojocariu din Şaroşu pe Târnave şi Michael Hart din Berlin a ignorat culoarea roşie a semaforului instalat pe o porţiune de drum în lucru şi a depăşit în mare viteză coloana de autovehicule staţionate la semafor, lovindu-le în plin pe fetiţe!!! În esenţă aceasta este dinamica producerii accidentului care va trebui însă stabilită de către o expertiză criminalistică auto solicitată de altfel de către aparţinătorii legali ai victimei Lidiei Sereşanu, în condiţiile în care părinţii celeilalte victime, Iulia Oltean, au "căzut la pace", mult prea repede, cu Claudiu Necşulescu. Deşi pare neverosimil, timpul alocat respectivei expertize, efectuată la Cluj-Napoca, este de...un an, timp în care doarul respectiv este pus la "conservat". Privind retrospectiv lucrurile, subzistă încă numerose semne de întrebare şi îndoieli legate de cercetarea la faţa locului efectuată în seara zilei de 21 august 2013 (facsimil). Doi dintre subofiţerii care şi-au pus semnătura pe respectivul proces verbal, agenţii Radu Doja şi Adrian Pavel au fost, între timp, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Cât de credibil mai poate fi, oare, un astfel de document, cu atât mai mult cu cât, în cazul cu pricina nu s-au respectat nişţe principii elementare, între care testarea cu aparatul etilotest al conducătorului auto s-a efectuat fără martori, în curtea unui localnic, invocându-se "siguranţa şi integritatea corporală" acestuia. De asemenea se vorbea despre faptul că la momentul producerii accidentului Claudiu Neşulescu ar fi avut suspendat dreptul de a conduce, cauza fiind tocmai depăşirea vitezei legale, pe drumurile publice!!! Mâine, la împlinirea unui an de la respectiva tragedie, "Adevărul verde în faţă" va prezenta, în exclusivitate, mărturiile cutremurătoare ale lui Ioan Sereşanu, tatăl Lidiei, victima decedată pe loc în urma impactului cu bolidul "regelui vinului"!!!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu