marți, 19 noiembrie 2013

AŢI MAI AUZIT AŞA CEVA? UN AUTOTURISM A FOST ROS DE MAIDANEZI, ÎNTR-O PARCARE DIN SIBIU!

O sibiancă a avut o surpriză mai puţin plăcută, aceea de a-şi găsi autoturismul, în parcarea cartierului unde locuieşte, ros, la propriu, de câinii comunitari care probabil că au încercat să ajungă la ceva hrană "mişcătoare", de pe capotă. Sibianca spune că în zona în care locuieşte sunt foarte mulţi câini ce pot deveni “periculoşi” nu numai pentru maşini, aşa cum arată pozele, ci mai ales pentru oameni. Iată ce a povestit aceasta: “Întâmplare adevarată: de aproape trei ani locuiesc în Turnişor, pe strada Frunzei. Tot de atunci, pe străzile cartierului mişună câini (nimic nou!), în oraşul nostru. Însă problema e că aceştia aleargă, latră, sar, după şi pe tot ce mişcă: maşină, biciclete, motoare, inclusiv femei care îşi plimbă liniştite copii în cărucior.
Eu şi vecinii am făcut reclamaţii pe unde am putut, să îi ia cineva de pe stradă, sunt periculoşi. Pe lângă faptul că nu te poţi obişnui cu lătratul lor non-stop, e şi mai grav atunci când şi vecinii de la case/vile lasă porţile deschise la curţi, astfel încât câinele care se presupune a fi cu stapan are exact acelaşi comportament ca şi cei de pe stradă, fără stăpân. Din păcate, alaltăieri după-masă (duminică, 17 noiembrie, n.r.), coborând în parcare pentru a pleca în oraş, am descoperit cu stupoare că maşina mea fusese roasă, la propriu, de câini…Aripile de faţă, bara, capota sunt zgâriate în ultimul hal…Se văd urmele clare ale câinilor care cel mai probabil se luptau să ajungă la o pisică, un şoarece sau un porumbel…Am anuntat din nou Ecarisajul şi sunt curioasă dacă în urma pozelor pe care le-am ataşat în mailul către ei vor avea vreo reacţie. Faptul ca au ros tabla, vopseua mă sperie gândindu-mă la ce s-ar putea întâmpla dacă colţii “matahalelor” s-ar întâlni cu un copil sau un om. Nu suntem în siguranţă în jurul casei, nici noi ca oameni, dar se pare că nici bunurile noastre"!!!

Un comentariu:

  1. Pentru orice fel de problema cu cainii maidanezi, dar in special agresiuni, va rog faceti sesizari, numai asa putem forta autoritatile.

    Pentru a ajuta, a se citi si pentru a pune presiune pe autoritati, am creat, complet non-profit si non-comercial, siteul de monitorizare pe harta a agresiunilor cainilor maidanezi http://www.caini-maidanezi.info. Daca lumea ar raporta/sesiza fiecare agresiune a cainilor maidanezi, ca sa avem evidenta acestora, autoritatile ar fi nevoite sa ia masuri (sa stranga cainii) macar din zonele fierbinti de pe harta.

    Daca puteti adauga un link sau scurt articol de sustinere/informare publica despre siteul caini-maidanezi.info, va multumesc pentru atitudinea civica. Va voi adauga si siteul dvs la siteurile sustinatoare.

    RăspundețiȘtergere