vineri, 19 aprilie 2013

MULŢESCU: "O VICTORIE LA U CLUJ-NAPOCA NE-AR SALVA DE LA RETROGRADARE"

Antrenorul principal al gaziştilor, Gigi Mulţescu, cel supranumit SMURD-ul, a găsit se pare reţeta ieşirii din criza de formă şi de rezultate a medieşenilor, iar după două victorii consecutive, o a treia obţinută în această seară, vineri de la ora 20.30, în deplasarea de la Cluj, cu şepcile roşii ar însemna aproape asigurarea matematică a salvării de la retrogradare. Acest lucru l-a recunoscut în conferinţa de presă de joi după amiază şi tehnicianul medieşenilor care a declarat că "într-adevăr, cu un succes obţinut cu U Cluj-Napoca am acumula 37 de puncte, atâtea câte sunt necesare, de câteva ediţii de campionat pentru salvarea de la retrogradare. Ne aşteaptă însă o partidă foarte dificilă, chiar dacă clujenii reprezintă o echipă alcătuită în ultimul moment de Ionel Ganea, rezultatele, inclusiv remiza de la Dinamo o recomandând-o pe deplin. Jucătorii mei se află însă pe un trend ascendent şi sunt sigur că nu vom pierde la Cluj-Napoca. Asta deşi ne lipsesc doi jucători importanţi, Trtovac care este suspendat şi Cojocnean care este în continuare accidentat. Însă, aşa cum se ştie ultimele două partide le-am câştigat în absenţa a doi titulari Eric şi respectiv Bawab". Din păcate, va lipsi de pe marginea terenului însuşi Gigi Mulţescu, care a fost suspendat două etape, după eliminarea din partida cu Astra Giurgiu. "Voi continua să transmit indicaţiile mele jucătorilor, prin intermediul secunzilor, aşa că în definitiv, lucrurile nu se schimbă. Asta e viaţa trebuie să ne ducem crucea, şi deşi nu vreau să mai comentez, eliminarea mea, ea rămâne una gratuită", a mai punctat Mulţescu.

Un comentariu: