vineri, 26 aprilie 2013
CRIZĂ MARE MON CHER: VICEPRIMARUL MEDIAŞULUI A VENIT DOAR CU UN LEU, LA CUMPĂRĂTURI, ÎN BAZARUL DE PAŞTI
Numeroşi elevi şi preşcolari de la unităţile de învăţământ din Mediaş şi-au expus vineri dimineaţa propriile creaţii reprezentând felicitări şi diverse alte cadouri cu specific pascal realizate manual din hârtie, carton, plastic sau ceară, oferindu-le spre vânzare trecătorilor în cadrul unui bazar tradiţional, amenajat în Piaţa Regele Ferdinand I. Aproape de ora 11 şi-a făcut apariţia şi viceprimarul municipiului de pe Târnava Mare, George Petrescu, care ţinând în mână doar o bancnotă de un leu (foto) a tot dat târcolae bazarului pentru a cumpăra un suvenir, în condiţiile în care preţul produselor era cuprins între 3 şi 20 de lei. Până la urmă a găsit pentru respectivul preţ de criză un ou în vârf de băţ, confecţionat din hârtie. Mult mai darnici s-au arătat, în schimb, a fi primarul Teodor Neamţu şi fostul protopop al Mediaşului, Grigore Doru Gâdea, cei care au donat alimente neperisabile achiziţionate de la hypermarketul Billa, pentru copii necăjiţi, în cadrul campaniei "Hrăneşte un zâmbet". Până la urmă totul pare a fi o stratagemă a partidului national liberal legată de regionalizare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu