luni, 1 aprilie 2013

SENZAŢIONAL - PREMIERUL VICTOR PONTA A DESEMNAT MEDIAŞUL DREPT VIITOARE CAPITALĂ REGIONALĂ! UPDATE: GIGI MULŢESCU A PĂRĂSIT PE GAZ METAN MEDIAŞ!!!

Ceea ce în urmă cu câteva zile părea a fi doar un vis frumos pentru locuitorii municipiului de pe Târnava Mare, s-a transformat brusc în realitate. Luni dimineaţă, primul ministru al României, Victor Ponta a anunţat că, după lungi deliberări au fost stabilite reşedinţele viitoarelor regiuni rezultate din noua împărţire administrativ-teritorială a ţării. Astfel, Mediaşul va deveni capitala Regiunii 7 Centru şi va avea un buget anual de un miliard de euro! Mai mult decât atât, impresionat de lobby-ul făcut de primarul urbei, Teodor Neamţu, premierul României a mai spus că a hotărât - după modelul patentat deja de PNL - să îl "transfere" pe edilul-şef al Mediaşului de la PDL şi să-l numească prim-vicepreşedintele PSD. Decizia premierului i-a luat prin surprindere până şi pe cei doi parlamentari ai Mediaşului, senatorul Viorel Arcaş şi deputatul Gheorghe Roman care, în semn de protest, au anunţat că-şi vor da demisia din partid şi se vor înscrie în PP-DD, iar ulterior în Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu, anunţul oficial urmând a fi făcut tot astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă. UPDATE: Medieşenii au mai primit o veste excelentă, tot în această dimineaţă. Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş va fi pregătită începând de astăzi de fostul antrenor al "rosso-neri"-lor Massimiliano Allegri. În baza protocolului încheiat de clubul-fanion de pe Târnava Mare cu cel italian, patronat de Silvio Berlusconi, preşedintele Ioan Horoba a reuşit să-l convingă pe tehnicianul milanez să preia echipa medieşeană. Asta în condiţiile în care antrenorul Gigi Mulţescu a părăsit echipa, după ce, la Mediaş, s-a simţit trădat de toţi colaboratorii, începând cu antrenorul portarilor, Aurel Nalaţi şi încheind cu medicul echipei.

Un comentariu: