sâmbătă, 6 aprilie 2013

E TIMPUL PENTRU BIJUTERII...DE LA CRYSTAL GLAMOUR!

Spaţiul virtual oferă posibilitatea exprimării opiniilor personale fără deconspirarea identităţii. Practic, sub protecţia anonimatului, putem spune vrute şi nevrute, despre oricine şi orice. Evident că nici magazinele online n-au scăpat ochiului vigilent al utilizatorilor cârcotaşi de pe internet. Eu, personal, am descoperit o sumedenie de comentarii şi chiar articole critice la adresa "comerţului" virtual. Da regulă nu este contestată calitatea produselor oferite spre vânzare ci doar varietatea, diferenţele de preţ. Oare e normală o astfel de atitudine din partea clienţilor, din moment ce este o practică perfect legală, întâlnită atât la "boutique"-urile din colţul străzii cât şi la hypermarket-uri? Păstrând proporţiile, e ca şi atunci când, după ce ai fost atras instantaneu de o damă, într-un loc public, începi să faci tot felul de calcule legate de costurile cuceririi acesteia. Iar într-un final baţi în retragere convins fiind că "mâine", în altă parte, vei întâlni o alta, poate mai puţin "costisitoare"! O bijuterie, indiferent care ar fi aceasta, nu trebuie scăpată niciodată din mână! Şi slavă Domnului că, la Crystal Glamour sunt bijuterii pentru toată lumea, mai dificilă fiind doar inspiraţia alegerii. Pentru că, oricum, gusturile nu se discută şi având în vedere că tot am pomenit de dame, n-ar strica să le oferim doamnelor din viaţa noastră un cadou cu dedicaţie, din categoria ceasuri de dama: e vorba de Red Heart Aquilla (foto)un accesoriu splendid pentru orice vestimentaţie, un omagiu adus iubirii, menit a impresiona în orice moment. Mai ales dacă acesta este "asezonat" şi cu pandantivul având montură în formă de inimă, ambele produse fiind livrate după o matematică proprie: 199+69=129. Nu, nu e absolut nicio eroare, pentru că respectiva "combinaţie" beneficiază de o reducere de 35 la sută. Aşadar, e timpul pentru un astfel de dar, cu atât mai mult cu cât se apropie şi sărbătorile pascale!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu