miercuri, 20 martie 2013

IATĂ CĂ "AI LOR" LA FEL CA ŞI "AI NOŞTRI" (POLITICIENI) AU ACELAŞI SCOP: SĂ "MÂNĂREASCĂ" BANUL PUBLIC!

Procurorii din cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat miercuri că a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, pentru conflict de interese. Adică acuzaţii similare celor făcute publice şi împotriva fostului director general al SNGN "Romgaz" SA Mediaş, Marcel Adrian Piteiu. Cel care imediat şi-a dat demisia din orice funcţie de conducere deţinută în cadrul respectivei companii gazifere. Acum ar fi de aşteptat un gest similar, adică o demisie de onoare şi a lui Ioan Cindrea, însă doar cei naivi pot crede că se va întâmpla aşa ceva! Preşedinte al PSD Sibiu de pe vremea "Bunicuţei", Ioan Cindrea se crede pe cai mult prea mari pentru a mai conta câtuşi de puţin oprobriul public. Nu demult i-am acordat o "bilă albă" politicianului social-democrat pentru un îndemn adresat întregii clase politice, acela de a nu mai minţi! Ei bine, Ioan Cindrea nu vrea ca poporul să mai fie minţit ci doar "puţin" păcălit, înşelat. Oare de cât tupeu e nevoie pentru ca, în opoziţie fiind, să-ţi permiţi angajarea propriei soţii, pe Amalia Cindrea în cadrul biroului parlamentar, în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011, atunci când acesta era deputat în Parlamentul României şi să bagi în "buzunarul" familiei peste 8.000 de euro? Răspuns: mult, enorm de mult, grosier chiar! Asta fără a mai pune la socoteală faptul că, la foarte puţină vreme de la câştigarea alegerilor generale de către USL, Ioan Cindrea şi-a făcut aceeaşi extraordinar de capabilă consoartă, comisar la Protecţia Consumatorului Sibiu. Lucrurile sunt cât se poate de clare: orice politician nu urmăreşte decât propriul interes, iar unicul său scop rămâne doar acela de "mânărire" a banului public!

2 comentarii:

  1. OARE SERVICIILE DE APARARE SI PROTECTIE ALE STATULUI CE AU FACUT ? AU VEGHIAT LA LINISTEA NOASTRA ,ADICA SA DORMIM LINISTITI , CA EI II PAZESC PE ONORABILI . DAR BALANTA -SIB, GEAMURI MEDIAS , NU AU FOST DEVALIZATE IN MANDATUL SERVICIILOR , SLUJBASILOR ,SIMBRIASILOR ,STATULUI . EI TREBUIE SA PLATEASCA MAI MULT CA AU DEPUS UN JURAMINT MILITAR SI AU LUAT SIMBRIE , AU FOST PLATITI DE STAT . SA RASPUNDA IN SOLIDAR CU EI. CITITI INTERNETUL DESPRE FIECARE SI CALCULATORUL VA SPUNE MAI MULT ,DECIT BATE-TI NUMELE , DECIT SERVICILE.DACA MERGI LA BABE CHIOARE ,COPII, STIU MAI MULT DECIT CEI IN DREPT . DAR STIE TOATA LUMEA, NUMAI NOI NU STIM DE VECINI, DE PESTE GARD, DIN IGHISUL NOU ...........

    RăspundețiȘtergere
  2. Pacat ca asta se intampla peste tot in Romania...

    RăspundețiȘtergere