marți, 5 martie 2013

BLOGAWARDS 2013 - CEA MAI INTERESANTĂ ŞI INCITANTĂ COMPETIŢIE DIN BLOGOSFERA ROMÂNEASCĂ

Despre medicul craiovean Marius Ovidiu Călugăru, cunoscut în blogosfera românească drept blogatu.ro, am auzit numai lucruri bune şi frumoase. Chiar dacă nu l-am cunoscut, încă, personal l-am "citit" în cele două ediţii ale SuperBlog la care am participat împreună. Ca jurnalist cu aproape un sfert de secol de experienţă profesională, nu mi-a fost deloc dificil să constat că olteanul chiar are "condei". Aşa că n-am stat mult pe gânduri şi m-am alăturat proiectului iniţiat de acesta - şi care a demarat la începutul lunii martie - numit BlogAwards 2013. Anterior acestei experienţe am avut parte de o decepţie din partea unui alt blogger cunoscut ce se autointitulează "mare maestru de isprăvi 2.0", cel care a puse bazele unui proiect similar, se spune nu tocmai prin cele mai ortodoxe mijloace. Acolo, criteriile de acordare a premiilor pentru diverse campanii blogosferice sunt extrem de subiective şi cu o implicarea nemijlocită din partea iniţiatorului. M-am retras singur din pseudocompetiţia respectivă, după ce însăşi lidera clasamentului mi-a confirmat, printr-un mesaj personal, că totul e o "făcătură" şi că premiile se acordă pe "cumetrii". Aici, pe platforma competiţiei BlogAwards 2013 lucrurile se desfăşoară cu o totală transparenţă, la vedere, iar principiul de bază este acela ca un număr cât mai mare de participanţi să obţină premii, fie în cadrul campaniilor propuse, fie prin acordarea suplimentară, lunară, a unor premii-surpriză pentru primii cinci bloggeri. Personal găsesc că această competiţie care se va derula pe întreaga perioadă a anului în curs, este una extrem de incitantă şi de atractivă. De acest lucru vă puteţi convinge singuri înscriindu-vă în cea mai importantă competiţie din blogosfera românească, BlogAwards 2013. Eu deja am convins doi localnici să devină competitori şi, în continuare, îi invit pe toţi deţinătorii de bloguri, cititori fideli ai "Adevărului verde în faţă" să-i urmeze pe cei doi, iar mie să-mi urmeze sfatul. Altfel, nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu