duminică, 31 martie 2013
"COMPLEXUL BRAŞOVEAN" AL GAZIŞTILOR NU A DISPĂRUT NICI ÎN "ERA MULŢESCU"
Gaz Metan Mediaş n-a reuşit nici sâmbătă seara, la cea de-a zecea partidă disputată în compania echipei FC Braşov în Liga I să obţină prima victorie în faţa formaţiei de sub Tâmpa. "Complexul braşovesn" al medieşenilor nu a putut fi spulberat nici în "era Mulţescu", partida încheindu-se nedecis, 0-0. Dacă în urmă cu aproape cinci ani, arbitrul craiovean Sebastian Colţescu îi priva pe gazişti de obţinerea victoriei, prin neacordarea a cel puţin două penalzy-uri, sâmbătă seara un alt "central" craiovean, George Găman a fost protagonistul întâlnirii, acordând zece cartonaşe galbene şi unul roşu (lui Vali Negru). Nevoiţi să evolueze o repriză întreagă în inferioritate numerică, medieşenii au trebuit să se mulţumească, finalmente, cu un singur punct, care de fapt înseamnă alte două la pasiv, în "clasamentul adevărului". Gigi Mulţescu, antrenorul gaziştilor a spus la conferinţa de presă că acesta nu are ce să-şi reproşeze, din moment ce a pregătit echipa astfel încât jucătorii să ajungă la poarta adversă, să aibă ocazii de gol, însă calitatea şi valoarea acestora rămân destul de precare. "Am înţeles că nu sunt bani pentru transferuri, deşi mi-am dorit extrem de mult un fundaş stânga şi un vârf de atac. În aceste condiţii suferim, iar astea sunt rezultatele:, a încheiat cel supranumit SMURD-ul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
a fost un fifti-fifti aronjat,sa zica ca joaca ,pentru 400 spectatori ,antrenori,masori,badi paznici,oameni servici ,oficiali,menbri famili ,prietene ,in total , nu sa platit nici curentul. succes ...........
RăspundețiȘtergeresi comentatori , reporteri , ziaristi , soferi,etc.etc.etc.
RăspundețiȘtergere