vineri, 29 martie 2013

EL ESTE PEDOFILUL SIBIAN CARE A ÎNTREŢINUT RELAŢII SEXUALE CU ZECI DE MINORE, CHIAR ŞI ÎN VÂRSTĂ DE 12 ANI!

Gheorghe Milea(foto centru) de profesie taximetrist, a fost prezentat vineri Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cu propunere de arestare preventivă, pentru că a întreţinut relaţii sexuale încă din anul 2008 cu zeci de minore, iar momentele de intimitate au fost filmate. “În acest caz cercetările sunt efectuate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că acesta a întreţinut relaţii sexuale cu minore cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani şi vorbim de zeci de fete în acest caz. A fost sesizată şi DGASPC Sibiu care afectuează cercetări în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Sibiu, Luciana Balteş. Potrivit acestuia, bărbatul îşi racola victimele din diferite zone ale municipiului Sibiu şi există posibilitatea ca şi prin prisma activităţii pe care o desfăşura să fii racolat victime. Fetele aveau între 12 şi 17 ani şi primeau între 25 şi 150 de lei sau alte foloase materiale de la bărbat în urma raporturilor sexuale întreţinute. “La percheziţie au fost găsite materiale video realizate de acest inculpat, cu sau fără acordul minorelor. Până în prezent nu s-a putut stabili dacă aceste filme au fost valorificate sau doar le-a păstrat el la domiciliu”, a precizat Luciana Balteş. Bărbatul este din Sibiu, locuia singur şi nu are antecedente penale. În momentul în care a fost prezentat la Parchet, bărbatul a susţinut că nu cunoştea faptul că fetele cu care a întreţinut relaţii sexuale erau minore.

Un comentariu:

  1. ce au facut pina acum autoritatile platite ale statului ,daca era vrun copil de al lor, tot asa de repede actionau , sa fie trasi la raspundere ,au dormit in post .

    RăspundețiȘtergere