miercuri, 11 ianuarie 2012

BORDELUL SCOS LA VÂNZARE ÎN MEDIAȘ PROVOACĂ INSOMNII PROTAGONIȘTILOR

Bârfa ultimei săptămâni la Mediaș s-a dovedit a avea un efect devastator asupra protagoniștilor acesteia. Opinia publică extrem de interesată de subiectul în speță a trimis nu doar comentarii ci și amănunte care au venit să completeze informațiile deținute, în vederea demarării unei anchete jurnalistice. Cea mai ciudată poziție a avut-o însă așa-zisul proprietar al imobilului din strada Plevnei nr. 21, Eduard Lorincz, din Sighișoara. Acesta și-a angajat o avocată care să facă presiuni pentru ca postarea în speță să fie scoasă, necondiționat, de pe blog. Cea care s-a recomandat a fi "avocat Popa" (tf. 0745085500) a amenințat, miercuri, cu represalii "urâte" pentru "calomnierea" mureșeanului. Femeia spune că "Eduard Lorincz a fost doar împuternicit să vândă imobilul respectiv iar asocierea numelui său cu afacerea în speță reprezintă un prejudiciu de imagine adus acestuia". Din păcate însă pentru acesta păstrez, pe reportofon, discuția integrală avută cu distinsul domn. Ca jurnalist am fost nu o dată ținta amenințărilor (cu deosebire telefonice), așa că m învățat să mă protejez inclusiv în cazuri când protagoniștii unor cazuri încearcă retractarea celor afirmate la un moment dat. Oricum, în situația de față, totul nu a fost decât o cacealma. M-am recomandat drept om de afaceri din Sibiu interesat de achiziționarea vilei pentru a o transforma ulterior tot în...salon de masaj erotic. Extrem de amabil acesta mi-a furnizat toate amănuntele legate de "istoria" locației din strada Plevnei și urma să ne întâlnim a doua zi pentru perfectares tranzacției. Acum, potrivit amenințărilor avocatei ne vom întâlni cu toții la "procuratură". Ar fi, probabil, o premieră în România ca un blogger (sau deținător al unui profil de facebook) să fie adus în fața instanței pentru "curajul" de a fi transmis în spațiul virtual una dintre cele mai incitante bârfe care circulă prin Mediaș. Probabil, potrivit gândirii înguste a domniei-sale, ar trebui arestați toți localnicii care discută, pe la colțuri, pe această temă! A reapărut, oare, SECU sau doar s-a...trezit? UPDATE: Nici apropiații lui Horațiu Benchea nu se lasă. Aceștia susțin că individul e "ok" și că alți interlopi sunt mai răi decât acesta. E suficient însă un search pe google pentru a afla despre întreaga activitate infracțională a lui Horațiu Benchea și procesele sale penale!

2 comentarii:

  1. mai ceva ca Colombo...esti tare omule...

    RăspundețiȘtergere
  2. da frate ..dar parca e mai ok sa mergi aici ..decat sa mergi la "fetitzele" de langa salconserv. adica aici ma gandesc ca fetele is totusi sanatoase ..curate etc :).

    RăspundețiȘtergere