duminică, 21 august 2011
EXCLUSIVITATE - L-AM CONVINS PE ERIC DE OLIVEIRA SĂ REVINĂ LA MEDIAȘ!!!
Dacă pentru clubul Gaz Metan Mediaș eseul Eric nu pare a se încheia foarte curând, portalul "Adevărul verde în față" îi va acorda pentru ultima oară atenția (ne)cuvenită. Acest post e ca un fel de epitaf pentru brazilianul despre care credeam că doar și-a pierdut capul în fața ofertelor venite de la echipe cvasinecunoscute, prin intermediul impresarului, său Cesar Wienhage. Nu vreau să insinuez cumva că Eric de Oliveira Pereira n-ar avea cap. Îl are, însă numai pentru a nu-i ploua în gât. Sau mai bine spus, dacă tot are cap...minte ce-i mai trebuie?! Zicala se potrivește ca o mănușă pentru "starul" (doar în România!!!) "cariocas". Căci, doar un individ fără materie cenușie (ori care suportă cu greu să nu se afle în lumina reflectoarelor) pierde vremea cu ședințele foto (ultima în compania echipei naționale a României la rugby, la Lvov) în loc să-și vadă de antrenamente sau măcar de familia lăsată de izbeliște la Mediaș. Pentru majoritatea celor care l-au cunoscut, Eric rămâne un ciudat, care a deprins de la români înjurăturile cele mai ordinare, amenințările și stilul șmecheresc de a se purta (vezi și mesajele postate de acesta pe Facebook). Dumnezeu să-l ierte...pentru că nu știe ce face!!!
UPDATE - Opiniile exprimate în "Adevărul verde în față" l-au convins pe Eric de Oliveira Pereira să revină la Mediaș. Nu se știe însă cât va rămâne, promisiunea sa fiind aceea că măcar...până mă va face să mănânc tot ceea ce am scris despre acesta. E greu de crezut că dacă el nu a putut înghiți ceea ce i-am servit, va putea convinge pe altcineva să o facă. Probabil că fostul mare fotbalist gazist a uitat că "ziaristul de 2 lei" a fost primul reprezentant al mass-media care i-a susținut cauza în "Cancan", iar la câteva zile după aceea, contractul său a fost majorat de la 30.000 de dolari pe sezon la 60.000 de euro. Dar așa e în viață...binele făcut se uita!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu