DESPRE MORŢI, NUMAI DE BINE. DE CE, OARE?

"De mortuis nil nisi bene", sau, pe româneşte, "Despre morţi numai de bine", cugetarea atribuită lui Chilon din Sparta, unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice, rămâne valabilă şi în zilele noastre. Cu alte cuvinte, atât cât trăieşte un semen de-al nostru poate fi blamat şi expus oprobiului public, iar atunci când ne părăseşte tindem imediat să-i ridicăm statuie. De ce oare nu poate fi recunoscută valoarea unui om atunci cînd e în viaţă? Tu­pac Amaru toată viaţa lui a fost considerat un gangster, un violator, dar a ajuns extrem de cunoscut, o adevărată legendă vie, abia după moarte! Versurile sale au devenit citate celebre în întreaga lume: „Only God can judge me“, „Life goes on“, fiindu-i atribuită chiar titulatura de cel mai mare rapper al tuturor timpurilor. Deşi apreciat şi în decursul vieţii, Michael Jackson a devenit un mit tot după moartea sa. Pe timpul vieţii se spunea că e pedofil, un zombie că­ruia îi cădea nasul de la atîtea operaţii estetice, practic un monstru! Acum, este doar Regele pop-ului! Iar exemplele pot continua la nesfârşit! La Mediaş, bunăoară, un om de afaceri a murit sâmbătă, în floarea vârstei, în condiţii încă neelucidate, iar toată lumea s-a grăbit să-l venereze: a fost un om extraordinar, dedicat comunităţii în care trăia! Deşi, despre acelaşi om extraordinar, se spunea până deunăzi că era un afemeiat, un mare ţepar în afaceri, care a distrus imperiul financiar clădit de socrul său! Şi că, la urma urmei, moartea acestuia i s-ar fi tras tocmai de la faptul că pierduse, efectiv, totul! Să reprezinte cumva moartea, în conştiinţa oamenilor, forma supremă de purificare, spălarea completă de păcate a celor care trec pragul celeilalte lumi?!