duminică, 15 martie 2015

PENIBILUL ÎN FOTBAL ARE UN NUME: GAZ METAN MEDIAŞ!

Echipa-fanion de fotbal a municipiului de pe Târnava Mare, s-a umplut iarăşi de "respect", sâmbătă după amiază, la Craiova, acolo unde jucătorii au interpretat o altă partitură după ureche, sub bagheta "dirijorului" afon Dănuţ Matei. Astfel, se poate spune - după a IV-a etapă din returul campionatului - că penibilul are, în fine, un nume: Gaz Metan Mediaş! Cel mai penibil rămâne, evident, preşedintele Ioan Horoba, cel care deşi, la momentul despărţirii de Cristi Dulca avea la dispoziţie multe alte variante pentru funcţia de antrenor principal al gaziştilor (între care se detaşa Gigi Mulţescu!) a preferat să acorde credit concitadinului său, Dănuţ Matei. Acesta, pe lângă multitudinea declaraţiilor publice de-a dreptul penibile, s-a dovedit ridicol şi ca antrenor, încercând - de fiecare dată fără succes - toate schemele şi pe toţi jucătorii avuţi la dispoziţie, ceea ce a condus la o evidentă lipsă de omogenitate în echipă. Remiza obţinută de medieşeni în fief-ul "prăzarilor" (în faţa unei formaţii obişnuite mai mult să se apere!!!), l-a încântat peste măsură pe "măruntul" tehnician gazist, care radia de fericire, deşi adăugase doar al doilea punct în clasament din totalul celor 12 posibile! Chiar dacă optimiştii sunt tentaţi să vadă jumătatea plină a paharului, trebuie să fim realişti şi să spunem lucrurilor pe nume: jocul echipei nu merge deloc, iar rezultatele nu au cum să apară, remiza din Bănie fiind doar o dulce amăgire "asigurată" suporterilor de către golgeterul Llullaku. Legat de "petardele" partidei, acestea s-au numit: Plesca, Zaharia si Abrudan. Tot ce ar mai fi de adăugat în final e, poate, "transcrierea" opiniei comentatorul Digisport al respectivei partide: "la Gaz Metan Mediaş e nevoie de un refresh pe toate planurile!" În plus, nu lipsita de fundament pare a fi şi insinuarea aceluiaşi post de televiziune cum că, la faza golului egalizator, Cosmin Frăsinescu s-ar fi apărat "mult prea larg, într-o manieră ciudată", invitându-l practic pe Llullaku să-şi trimită puternica lovitura de cap, spre poarta adversă. Să fie, într-adevăr, vorba de un mic "ajutor" venit din partea fostului fundaş central al gaziştilor?!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu