luni, 2 martie 2015
EXCLUSIVITATE - EI SUNT "PROTAGONIŞTII" ODIOASEI CRIME DE PE STRADA RUBINULUI DIN MEDIAŞ!
O crimă abominabilă, comparabilă poate cu cea de acum câţiva ani, atunci când un preot unitarian din Mediaş şi-a omorât în biserica unde slujea, pe cei doi copii ai săi, după care şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în faţa trenului, s-a consumat duminică seara într-un apartament de pe strada Rubinului din municipiul de pe Târnava Mare. Un tânăr (31 ani) cu numele Înaintemergătorului (Ioan) devenit însă călău (foto 1), cunoscut cu afecţiuni psihice, şi-a ucis cu sânge rece vecina, pe Simona Lasca, pentru care efectiv făcuse o obsesie. El şi-a pus astfel în aplicare planul diabolic, aşa cum fusese aşternut pe o bucată de hârtie ce se dorea a fi biletul său de adio şi în care menţiona că va curge mult sânge în apartamentul cu pricina. Cel autointitulat pe contul său de facebook Nelsonel Nelson îi creease femeii care îi luase minţile (şi aşa puţine!) şi pentru care făcuse o pasiune morbidă, un cont fals de facebook (şters de către familia victimei în cursul zilei de luni!), în care Simona (foto 2) era prezentată drept damă de companie. Aproape zilnic, criminalul posta în numele victimei sale, presupuse orgii sexuale la care fata ar fi participat împreună cu o altă prietenă de-a sa, pe nume Alina. Duminică, după ce Simona (care lucra la o cofetărie din cartier) s-a întors acasă de la serviciu, a fost aşteptată în holul blocului de criminal, a intrat cu forţa peste aceasta, în apartament, unde a înjunghiat-o de mai multe ori, după care cu acelaşi cuţit a încercat să se sinucidă. Tentativa de suicid a eşuat însă, criminalul fiind salvat de la moarte de medicii sibieni care l-au operat de urgenţă. Procurorul de caz, Ioan Boţoc a declarat că mobilul crimei l-a reprezentat dragostea neîmpărtăşită a călăului, acesta ameninţând-o în repetate rânduri pe Simona că dacă nu va fi cu el, nu va fi nici cu altcineva!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
de ce relatati asemeena crime comise de psihopati?
RăspundețiȘtergerein loc de alte lucruri minunate ce se intampla in frumosul nostru oras,despre florile primavereii pe care ledem la tot pasul, despre curatenia d e primavara din oras, si despre cei ce cu intelepciune si pricepre gestioneaza soarta urbiei...lasati pe sema judecatii acesti criminali, care vor exista mereu, si pe care nu trebuiesc decat lasati pe mana justitei......poate gresec dar exagerati cu aceste relatri care te oripileaza siingrozesc..
e bine ca se relateaza aceste subiecte...poate asa ii vor lua in evidente si ii vor tine sub supraveghere organele abilitate pe drogatii si psihopatii din acest oras....un om normal nu ar face asa ceva.......
RăspundețiȘtergeresi in plus ce sa relateze???, ce s-a intamplat frumos in orasul nostru in ultimi xxx ani???