sâmbătă, 4 aprilie 2015

O LOCALITATE INVENTATĂ DIN JUDEŢUL SIBIU FIGUREAZĂ PE HARTA CELOR MAI OBSCENE AŞEZĂRI DIN EUROPA!

Zilele trecute am fost contactat de un fost profesor universitar din Alba Iulia, în prezent pensionar şi retras la fiica sa, în Austria, pentru a-l ajuta în realizarea unui studiu legat de denumirile obscene ale unor aşezări din Europa!! Omului îi venise ideea după ce tocmai constatase că actuala sa reşedinţă se află nu departe de o asemenea localitate, respectiv Fucking (foto 1). Personal, am fost solicitat să realizez, în schimbul unei recompense materiale, câteva imagini din comuna sibiană cu cea mai vulgară denumire (foto 2). Mărturisesc că deşi cunosc foarte bine judeţul Sibiu, am fost surprins să constat că, de fapt, nu ştiam absolut nimic despre existenţa unei astfel de aşezări rurale.
În primă fază am crezut că ar putea fi vorba despre un cătun, pentru că, în mod cert o comună cu un astfel de nume nu există, de la nord la sud şi de la est la vest, în întreg judeţul. Practic, respectivul cadru universitar ajunsese să dea crezare unor articole publicate pe această temă pe site-uri aparent prestigioase precum Antena 3 şi Gândul. Ambele articole erau ilustrate cu aceeaşi fotografie, prelucrată aproape perfect în Photoshop. Evident că sunt şi câteva inadvertenţe care ar fi trebuit să dea de gândit tuturor celor care au lansat pe piaţă o asemenea invenţie, dar şi "consumatorilor" de informaţie.
Pe de o parte, e vorba de prima literă a pseudocomunei sibiene, care are o ortografiere neutilizată pentru indicatoarele rutiere din România. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că aşezarea cu pricina se află pe DJ 182, iar printre localităţile străbătute de acesta se numără Cucuta şi Pustuţa. Ambele denumiri puteau fi relativ uşor modificate de către un IT-ist. În acest context, "Adevărul verde în faţă" le propune cititorilor săi alte două destinaţii exotice de vacanţă (foto 3), cu aceleaşi conotaţii (însă reale şi nu imaginare) din Croaţia şi respectiv Turcia!!!
De altfel, staţiunea croată cu nume similar organului sexual masculin este una dintre cele mai bine cotate din Europa. Chiar şi celebra cântăreaţă româncă, Inna, a fost realmente impresionată de respectivul oraş, în care a concertat în vara anului 2012. Imediat după recital, aceasta a postat pe Twitter (facsimil) un mesaj, considerat însă a fi fost o gafă uriaşă, având în vedere conotaţia din limba română!!!

2 comentarii:

  1. e Saptamana Patimilor....nu mai publicati asemena porcarii in aceatsa perioada de rugaciune, liniste si reculegere sufleteasca...Dumnezeu sa va aibe in paza.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă aţi fi avut atenţia mărită aţi fi văzut că articolul în speţă a fost postat în altă săptămână decât cea a...patimilor. Doamne ajută!!!

      Ștergere