vineri, 3 octombrie 2014
START S(PONTA)N LA PREZIDENŢIALE ÎN...SOCIAL MEDIA!
O dată cu demamarea, vineri la ora 00.00, a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, în social media s-a deschis imediat "robinetul" dezvăluirilor despre cei 14 prezidenţiabili înscrişi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. În condiţiile în care, în prezent, întreaga mass-media este practic aservită PSD-ului, mediul on-line (virtual) a rămas singura alternativă pentru români de a spune ceea ce gândesc sau tot ce aceştia află "pe surse" despre respectivii candidaţi. Chiar dacă sita a început să cearnă şi nimeni nu pare a avea scăpare, cel mai "tăvălit" dintre candidaţi este, fără îndolială, prezidenţiabilul PSD, Victor Viorel Ponta, ţinta preferată a băşcăliilor, a ironiilor de tot felul şi a scenariilor în urma cărora acesta va pierde alegerile precum alţi doi "celebri" social-democraţi, Adrian Năstase şi Mircea Geoană, cu a sa "dragoste", Mihaela. . "Adevărul verde în faţă" prezintă cititorilor doar câteva dintre caricaturile care circulă de astăzi pe internet, cu menţiunea că Victor Viorel Ponta este socotit aproape în unanimitate drept cel mai nociv "produs" care ar putea conduce destinele României în următorii 5 ani! Mai trebuie spus că, Elena Udrea, prezidenţialul PMP, este numită de către internauţi "Nuţi Woodrea" fiind prezentată ca având un trecut întunecat şi imoral, iar prezidenţiabilul ACL este simplu...Claun Chiolhanis. Teodor Meleşcanu este considerat a fi candidatul serviciilor şi al...intereselor secrete, iar Călin Popescu Tăriceanu carnea de tun a tuturor!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu