miercuri, 8 octombrie 2014

DESPRE SENATORUL PSD VIOREL ARCAŞ ALIAS SAGITTARIUS, SAU CUM SĂ DEVII PENIBIL ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ!

Preşedintele PSD Mediaş, senatorul Viorel Arcaş care, mai nou, am aflat că este "alintat" prin târg cu porecla "Sagittarius" (în timp ce colegul său de partid deputatul Gheorghe Roman este numit "Piccolo Ninja") dă, efectiv, cu "mucii în fasole" aproape la fiecare ieşire publică! Astfel, după ce a realizat singur că primarul Mediaşului, Teodor Neamţu este "greu de ucis" (pardon, de demis!) printr-un referendum, acesta a pornit din nou iureşul atacurilor gratuite la adresa edilului-şef al municipiului de pe Târnava Mare. În ultima sa conferinţă de presă, de la demararea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, "Sagittarius" l-a arătat cu degetul (precum la grădiniţă!) pe primarul Teodor Neamţu pe care l-a acuzat că a politizat "Ziua Recoltei" (de parcă edilii "ciumei roşii" de la Dârlos şi Blăjel, la care acesta a fost "parte", ar fi procedat altfel!!!), că a murdărit stâlpii şi copacii cu afişe electorale, ori că îşi permite să folosească maşina instituţiei când de fapt ar putea să meargă pe jos atunci când e campanie electorală (cu toate că, practic, acesta nici nu e implicat în mod direct)! http://coltisorderai.blogspot.com/Evident că nu a putut renunţa nici la marote (în fapt ideile sale puţine dar fixe) cum că primarul ar face campanie "băsistă" şi nu "pontistă". Cu fiecare ieşire publică, Viorel Arcaş se umple de tot "respectul" (a se citi ridicol!) însă foarte grav e că nu-şi dă seama de respectivul lucru, continuând să toace în gol precum o moară stricată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu