duminică, 27 aprilie 2014

MEDIEŞEANUL MIRCEA DĂIAN FACE JOCURILE LUI SABIN GHERMAN, CLUJEANUL CARE...SE SĂTURASE DE ROMÂNIA, ÎNSĂ ACUM VREA SĂ AJUNGĂ EUROPARLAMENTAR?

Cu ceva timp în urmă, mai exact în toamna anului trecut, am fost contactat de Mircea Dăian (foto 1), un "patriot" medieşean, tâmplar de profesie, care timp de vreo 15 ani a ales să-şi "iubească" ţara natală din...patria lui Goethe. Omul tot încerca să mă convingă în legătură cu necesitatea creării unei asociaţii culturale având drept scop "descoperirea şi promovarea identităţii de transilvănean". Liderul galeriei echipei de baschet Gaz Metan Mediaş avea - în mod evident - nevoie, de imaginea şi sprijinul unui jurnalist de anvergura şi notorietatea administratorului blogului "Adevărul verde în faţă", pentru ca demersul acestuia să fie cât mai credibil şi legitim. M-am făcut însă că...uit de întâlnirea pe care Mircea Dăian mi-o propusese în localul deţinut de acesta în clădirea Sălii Sporturilor, în primul rând pentru că insistenţele sale m-au cam pus pe gânduri. Nu după mult timp am aflat că Mircea Dăian devenise vicepreşedintele Ligii Transilvania Democrată, înfiinţată oficial la începutul lunii martie 2014.http://coltisorderai.blogspot.ro Într-una din primele intervenţii publice în noua sa calitate, Mircea Dăian susţinea că aceasta militează pentru menţinerea comunităţii maghiare, în contextul în care "pe cea săsească am pierdut-o deja". Asemănarea este una izbitoare cu Jobbik-ul maghiar, al cărui preşedinte Vona Gabor, tocmai a fost declarată persoană indezirabilă în România. Partid politic născut în urma unei sciziuni a Partidului Dreptăţii şi Vieţii din Ungaria, Jobbik este o mişcare ce insistă asupra "apărării identităţii istorice". Asocierea poate fi una extrem de periculoasă şi cu efecte de-a dreptul imprevizibile pentru Transilvania, cu atât mai mult cu cât există indicii că Jobbik ar finanţa Liga Transilvania Democrată.
Nu în ultmul rând ar mai trebui menţionat faptul că în respectiva "ecuaţie" a intrat şi Sabin Gherman o persoană controversată din Cluj-Napoca, pseudojurnalistul pe care, în 1998, l-a făcut celebru manifestul "M-am săturat de România". Acum Sabin Gherman candidează ca independent la alegerile europarlamentare din 25 mai, susţinut fiind - aţi ghicit! - tocmai de Liga Transilvania Democrată. Al cărui vicepreşedinte, Mircea Dăian (foto 2) nu se sfieşte să apară în compania celui...sătul de România însă avid de putere şi de malversaţiuni!

7 comentarii:

  1. Mă scuzați, despre ce notorietate vorbiți? N-am auzit de dvs până acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci înseamnă că aţi trăit fie în junglă, fie în exil!!!

      Ștergere
  2. Bravo Ioane, bine ca iti insulti cititorii. Smart move ;-) Sincer nu am incredere nici in tine cu notorietatea ta nici in Gherman sau Daian.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu jignitul cititorilor chiar nu înţeleg de unde ai mai scos-o? Iar în privinţa încrederii, eu unul nu am nicio problemă, pentru că nu candidez pentru nicio funcţie publică şi nici nu am de gând să înfiinţez ligi sau asociaţii. Nici măcar sportive!!!

      Ștergere
    2. nu stiu ce urmareste daian,dar mi se pare foarte suspect acest om!
      el e prieten la galeria de baschet a gazului metan cu niste famili de unguri, arpi si ianos!

      Ștergere
  3. Daian Mirciulica, nu este de ieri de azi pretenas cu Gherman. Mai mult, dansul este pretenas la catarama cu Vona Gabtial. or si Eva Maria Barki alaturi de care il omagiaza anual pe Horthy, numit de acesta ca fiind un transilvanist exponen

    RăspundețiȘtergere
  4. omul este definitia clasica a unei "cozi de topor". O da inainte cu "transilvanismul", criticand adesea fara filtru si judecata orice vine de peste munti (spre enorma satisfactie a amicilor lui unguri care probabil rad de el si cu c***l). Daca n-ar fi platit de cercurile maghiare suspecte, l-as considera de o naivitate demna de un copil de 3 ani. Isi face iluzii despre "prietenii" lui unguri si despre o Transilvanie autonoma...pai ungurii daca intradevar ar obtine asa ceva, i-ar aplica un deosebit de elegant sut in dos. S-ar dispensa de el ca de o soseta folosita, caci pe ei defapt nu-i intereseaza bazaconiile lui Daian, ci isi doresc Ardealul pentru ei si atat. Restul, valea si ciocul mic, asa cum ne-au demonstrat-o timp de 900 de ani.

    RăspundețiȘtergere