vineri, 11 aprilie 2014
DOAMNE, DĂ-MI ŞI MIE 300.000 DE LEI PENTRU PARANGHELII!!!
Pentru că tot începuse sesiunea parlamentară din 2014, mi-am zis, într-o bună zi, să văd...ce vrăji a mai făcut deputatul meu, aflat la cel de-al doilea mandat în camera inferioară a parlamentului. Aşadar, am deschis cartea derutatului (cam fără carte!), la "pagina" de avere şi lovele, de unde am aflat imediat că fâşneţul care vroia 200.000 lei (însă nu s-a făcut voia...Domnului) de la cel care "ciripise" cel mai mult despre el, în campania electorală din urmă cu doi ani, obţinuse deja 300.000 de lei de la o bancă medieşeană aflată în...paragină! Când l-am întrebat pe şeful băncii cu nume parcă predestinat, cum Dumnezeu a putut obţine un simplu muritor, fără niciun fel de garanţii, un aşa purcoi de bani, până la adânci bătrâneţi, ştiut fiind că, în astfel de cazuri trebuie prezentate vreo două sute de mii de hârtii cum că eşti angajat, că n-ai cazier, că n-ai boli incurabile, n-ai carii, n-ai paraziţi intestinali, n-ai depresie, n-ai tinichele de coadă, n-ai mătreaţă şi n-ai draci, omul mi-a răspuns spăşit că respectivul credit a fost aprobat...de sus. Aşa că am mers fuguţa acasă şi am pus mâna pe telefon: "Alo, Doamne-Doamne? Am aflat că unora le cad bani din cer şi mi-am zis că a sosit şi rândul meu! Dar cu ce te ocupi fiule, eşti deputat, cumva? Nu, sunt ziarist! Şi atunci de ce...grijania mătii ne deranjezi? Bani nu primesc decât cei care tac şi nu fac nimic! Tu vorbeşti prea mult, uneori chiar în gura mare aşa că ţi se cuvin lovituri nu...lovele!" După care mi-a trântit telefonul în nas, astfel că m-a buşit imediat sângele! Mi-am făcut însă repede curaj şi mi-am zis că voi reveni cu o nouă solicitare după sărbătorile pascale. Deşi sunt convins că voi obţine 300.000 lei pentru... paranghelii, doar la paştele cailor!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu