joi, 13 martie 2014
UN SIBIAN A FĂCUT AVERE DIN VÂNZAREA PAPAGALILOR VORBITORI, CARE AJUNG SĂ ŞI ÎNJURE, ÎN CEL MAI NEAOŞ STIL ROMÂNESC
De ceva vreme, papagalul Paulie face furori pe internet, stăpânul acestuia, un român stabilit în Italia, urcând periodic pe youtube veritabilele show-uri, ale căror protagonistă este pasărea exotică pentru care a plătit cât pentru un autoturism second-hand, respectiv 2.000 de euro. Originar din Africa de Vest, respectivul papagal ce face parte din specia Jako (fiind numit şi papagalul gri african) este considerat cel mai inteligent din lumea păsărilor, fiind capabil să reproducă până la 1.000 de sunete sau cuvinte. Acest lucru îl susţine şi sibianul Nicolae Nistor (foto), cel care l-a vândut pe Paulie, în urmă cu doi ani. De altfel, bărbatul, în vârstă de 52 ani se ocupă de o viaţă - respectiv de aproape trei decenii - de creşterea şi comercializarea papagalilor. Exclusiv din vânzarea înaripatelor, sibianul şi-a construit o casă în cartieru Terezian. Investiţia nu este deloc una de neglijat, având în vedere că un astfel de pui de papagal poate fi achiziţionat chiar şi cu 1.500 de euro. „Cele mai rare şi scumpe totodată sunt ara chloroptera, ara macao şi ara albastru cu pieptul galben. Sunt aduşi de pui de către mine şi se reproduc abia dup 7-8 ani. I-am adus prin anumiţi prieteni din Olanda şi din Ungaria, din crescătorii speciale, iar valoarea unui ara ajuns la maturitate depăşeşte 2.500 de euro. Când i-am adus, în primul an, unul din ara a deschis uşa şi a ieşit afară, credeam că nu o să poată zbura, dar a zburat şi s-a dus în vârful unui nuc de înălţimea unui bloc cu patru etaje. I-am chemat pe cei de la pompieri cu scara, dar tot nu l-au prins, l-am recuperat tot eu de undeva dintr-un copac mai mic”, povesteşte Nicolae Nistor. Iată mai jos şi unul dintre show-urile lui Paulie, "vedeta" papagalilor vânduţi de sibian, cel care între minutele 2.48 şi 2.50 "trage" o înjurătură neaoş românească!!!)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu