vineri, 14 martie 2014

PUŞCĂRIABILII SIBIULUI ŞI ARESTUL ÎN VILELE LOR SOMPTUOASE

O dată cu intrarea în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noului Cod de Procedură Penală (CPP), a fost instituită şi măsura arestului la domiciliu pentru puşcăriabilii României. Practic orice faptă penală comisă fără violenţă pe teritoriul ţării noastre, nu mai reprezintă pericol social, iar suspecţii îşi pot petrece în continuare viaţa, în vilele lor somptuoase, în aşteptarea sentinţei. Care, în cele mai "ilustre" cazuri, durează ani de zile, timp în care probabil că se va "inventa" şi puşcăria la domiciliu! Arestul în propriul imobil s-ar constitui poate într-o măsură umanitară (având în vedere condiţiile şi aglomerarea din penitenciare) dacă s-ar "răsfrânge" şi asupra deţinutului de drept comun, cel care a sustras nişte fier vechi din pivniţele locatarilor, pentru a putea hrăni gurile flămânde de acasă. E clar însă că o astfel de măsură este rezervată de regulă "gulerelor albe", pseudo-oamenilor de afaceri care au înşelat sau înşeală statul cu sute de mii sau milioane de euro. Bunăoară magnatul sibian Ilie Carabulea (foto), omul care s-a dovedit că a cumpărat influenţă nu doar în propriul fief (judeţul Sibiu) ci chiar până la cel mai înalt nivel, însă şi alţi puşcăriabili (precum cei din "dosarul cămătăriei") se întorc acasă, pentru a fi arestaţi la domiciliu!!! Astfel potrivit noului CPP suspecţii au "dreptul" , în faza de urmărire penală, la 180 de zile de astfel de arest, care, până la urmă, nu face altceva decât să încurajeze comiterea de infracţiuni, respectiv de abuzuri din partea celor desemnaţi să verifice respectarea măsurii în speţă. De altfel, printre deţinuţi, se pare că deja circulă sloganul: "Vrem şi noi la puşcărie/Ca Carabulea Ilie!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu